VIDEO: Elevii au aflat povestea automobilelor românești expuse la Câmpulung

VIDEO: Elevii au aflat povestea automobilelor românești expuse la Câmpulung

Elevii au aflat povestea automobilelor românești expuse la Câmpulung. Chiar dacă mai au puțin până la începerea noului an școlar, elevii Liceului Teoretic „Dan Barbilian” s-au implicat trup și suflet în cadrul proiectului „Euroscola”.

,,Proiectul a început în luna iulie, noi ne-am format echipa în luna august și durează până în luna octombrie și sperăm că îl vom duce până la final cu succes chiar dacă mai avem puțin timp”, a declarat Eusebiu Crețu.

Proiectul are mai multe componente iar rolul său este unul educativ și de informare.

,,Educația nu e numai școală este de mai multe forme de la sport, artă, până la mașini. Încercăm să schimbăm mentalități și să influențăm cât mai mult publicul larg în spiritul acesta. Avem mai multe activități pe care le-am planificat în cadrul proiectului cu mai multe grupe de vârstă de la copii de grădiniță până la cei de liceu și facultate, activități interactive, interviuri, dezbateri”, a declarat Andreea Mateoiu.

La muzeul de la Apa Sărată, protagoniştii proiectului au avut ocazia să cunoască povestea fiecărui automobil românesc, din colecţia de la Câmpulung.

Gazda elevilor, Emil Hagi fondatorul muzeului de la Apa Sărată le-a spus elevilor că proiectul îi aparține tatălui său din perioada anilor 1960 pe vremea când era director de școală.

Fondatorul muzeului Emil Hagi alături de soția sa și-au propus să refacă fântâna din curte și vor construi un monument dedicat dascălilor care au activat la școala din cartierul Apa Sărată.

About The Author

Related posts