9.2 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

Iată care sunt consecinţele unei greve generale a grefierilor!

Alte Știri

Activitatea instanţelor şi parchetelor riscă să se blocheze. Grefierii anunţă că nu vor face niciun pas înapoi până când problemele pe care le-au semnalat nu se vor rezolva şi anunţă că vor continua protestele, acestea culminând cu declanşarea unei greve generale.

Preşedinta Asociaţiei Grefierilor din România, Denisa Dîndăreanu, spune la RFI care este principalul motiv de nemulţumire: „Întocmirea unei grile de salarizare greşită în iulie 2017, la momentul adoptării legii 153 şi trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat. Efectiv, mărirea de 25% de la 1 ianuarie 2018 va cauza pierderi salariale pentru o parte din categoria noastră profesională şi anume pentru grefierii care au o vechime în muncă şi în funcţie mai mare de 15 ani, pierderi salariale cu sume cuprinse între 5 şi 500 de lei. Asta în condiţiile în care salariile noastre sunt totuşi destul de mici, aşa cum a precizat şi ministrul Justiţiei la momentul adoptării legii 153, salariile noastre sunt 25%-30% din salariul unui magistrat. Noi avem aceleaşi categorii de drepturi şi de incompatibilităţi şi interdicţii, ca atare nu putem să desfăşurăm alte tipuri de activităţi producătoare de venituri, în afară de activităţi didactice”.

Denisa Dîndăreanu atrage atenţia asupra volumului mare de muncă, unii dintre grefieri fiind nevoiţi să lucreze mai mult de 12 ore pe zi: „Volumul de activitate este enorm. Sunt unii grefieri din instanţe şi parchete care muncesc de dimineaţă până seara, de luni până duminică, de la 8 dimineaţa până la 12 noaptea, în continuu, în fiecare zi, de luni până duminică. Schemele de personal sunt subdimensionate, iar volumul de muncă este enorm”.

Ea mai spune că grefierii sunt dispuşi să meargă până la greva generală. Reaminti faptul că grefierii câmpulungeni au fost joi în grevă japoneză. Ei se plâng că salariile celor cu vechime mai mare de 15 ani vor scădea cu până la 500 de lei, în urma transferului contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie