18.8 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

VIDEO: În luna septembrie jandarmii argeşeni au desfăşurat peste 900 de misiuni!

Alte Știri

VIDEO: În luna septembrie jandarmii argeşeni au desfăşurat peste 900 de misiuni!

Conferinţa de presă susţinută de inspectorul şef al IJJ Argeş, colonel Gheorghe Lupescu, a avut drept subiect Activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş în luna septembrie 2018 care au vizat în principal planificarea, organizarea, coordonarea şi conducerea misiunilor de ordine publică executate pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional cât şi pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.

S-a urmărit realizarea unui parteneriat real cu administraţia publică locală, cu instituţiile şi organismele neguvernamentale şi s-a intensificat schimbul reciproc de date şi informaţii cu celelalte structuri abilitate ale statului, pentru cunoaşterea situaţiei operative şi organizarea dispozitivelor şi acţiunilor în funcţie de evoluţia fenomenului infracţional şi contravenţional, prevenirea şi combaterea cu fermitate a faptelor de natură să lezeze ordinea şi siguranţa publică.

Ordinea şi siguranţa publică

Structurile de ordine publică ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş au executat 918 misiuni în luna septembrie a acestui an, fiind angrenaţi 2.411 jandarmi, iar principalul obiectiv a fost creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului.

 

Asigurarea şi restabilirea ordinii publice

În perioada de referinţă, Jandarmeria Argeş a asigurat ordinea publică la un număr de 98 de misiuni, fiind folosit pentru acest gen de misiune un număr de 557 de jandarmi.

Distribuţia misiunilor de asigurare a ordinii publice executate în luna septembrie se prezintă astfel:

  • 26 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării unor manifestări cultural –artistice;
  • 49 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării unor manifestări sportive;
  • 1 misiune de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării unor manifestări de protest;
  • 6 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării unor manifestări promoţionale/comerciale;
  • 3 misiuni de asigurare protecţie în zona centrelor de examen/evaluare;
  • 13 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării altor manifestări.

Manifestaţiile cultural-artistice, precum şi alte asemenea activităţi ce s-au desfăşurat în spaţiul public, cu aglomerări de persoane, de diferite grade de risc, precum şi situaţiile complexe apărute, au fost gestionate cu eficienţă şi profesionalism, nefiind necesară intervenţia în forţă.

Participarea la menţinerea ordinii şi siguranţei publice

Pe raza judeţului Argeş, luna trecută au fost executate 738 activităţi de menţinere a ordinii publice, misiuni ce s-au desfăşurat în sistem integrat vizând în principal asigurarea şi pregătirea efectivelor solicitate, atât în mediul urban cât şi în mediul rural, staţiuni montane şi pe traseele turistice, săptămânal analizându-se în comun situaţia operativă, eficienţa misiunilor executate, stabilindu-se măsuri de îmbunătăţire a activităţii.

În perioada supusă analizei mai multe cupluri chinotehnice au acţionat atât în misiunile de menţinere a ordinii publice cât şi la misiunile de asigurare a ordinii publice (manifestări cultural-artistice, manifestări sportive, manifestări de protest). 

Exemplu de infracţiune constatată:

În noaptea de 01 spre 02 septembrie, efective din cadrul I.J.J. Argeş, aflându-se în executarea unei acţiuni punctuale în zona centrală a municipiului Piteşti, au observat un grup de şase persoane, dintre care patru de sex bărbătesc şi două de sex femeiesc, care aveau un comportament suspect, fapt pentru care jandarmii au procedat la interceptarea şi legitimarea acestora.

În urma controlului corporal preventiv, asupra uneia dintre persoanele de sex bărbătesc, au fost găsite în rucsacul de umăr pe care acesta îl avea asupra sa resturi vegetale cu miros şi aspect specific de marijuana, iar în portofelul acestuia o foiţă din hârtie în care erau înfăşurate fragmente vegetale cu miros şi aspect specific de marijuana. Totodată, la sosirea echipajului acesta a aruncat din mână o ţigaretă parţial arsă confecţionată manual din fragmente vegetale şi tutun ce prezenta miros puternic de marijuana.

Prevenirea şi combaterea faptelor antisociale

În ceea ce priveşte activitatea de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, aceasta a fost direcţionată spre îmbunătăţirea continuă a serviciilor de ordine şi siguranţă publică prestate pentru cetăţeni şi orientată către scăderea criminalităţii stradale, ca principal indicator de eficacitate.

Privitor la activitatea de constatare a infracţiunilor, în luna septembrie a acestui an, au fost constatate independent 15 fapte de natură penală, fiind depistaţi 13 făptuitori. În aceeaşi perioadă de timp, au fost constatate în comun cu organele de poliţie 8 infracţiuni şi au fost depistaţi 8 autori.

De asemenea, în perioada supusă analizei, au fost aplicate 294 sancţiuni contravenţionale, din care 59 avertismente, iar valoarea sancţiunilor contravenţionale fiind de 80.600 lei.

Totodată, personalul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş a participat în cadrul programelor comune de prevenire şi combatere  a faptelor antisociale la 36 activităţi de pregătire anti-infracţională, antivictimală a populaţiei şi cu caracter preventiv-educativ, predominând acţiunile organizate în arenele sportive, acţiunile în colaborare cu instituţiile de învăţământ, pe traseele turistice, dar şi acţiuni în alte zone urbane şi sedii ale unor societăţi.

În luna septembrie, I.J.J. Argeş a avut de executat 41 de mandate de aducere,  astfel, un număr de 81 jandarmi au efectuat verificări în 10 localităţi cu privire la persoanele în cauză.

Pregătirea personalului

Luna trecută, jandarmii argeşeni au desfăşurat mai multe activităţi de pregătire, cele mai notabile fiind stagiul cu structura antiteroristă a inspectoratului, condus de maior Aldea Bogdan, din cadrul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, exerciţiul de antrenament în domeniul montan, desfăşurat în data de 14.09.2018 în zona Cheile Dâmbovicioarei, la care au participat efective ale Postului de Jandarmi Montan Rucăr şi fiind supravegheat de către instructori din cadrul Centrului de Perfecţionare a Pregătire a Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia, precum şi un exerciţiu desfăşurat pe linia intervenţiei la misiunea de pază a conductelor magistrale de transport produse petroliere.

După cum am anunţat şi luna trecută, jandarmii argeşeni au participat la ,,Ziua Naţională de Curăţenie 2018”, activitate desfăşurată în data de 15 septembrie, care a constat în realizarea cartării zonelor unde sunt deşeuri depozitate necorespunzător în arterele naturale şi zonele aflate în competenţa teritorială, precum şi ecologizarea unor zone din muncipiile Piteşti, Curtea de Argeş şi Câmpulung precum şi în oraşele Mioveni, Costeşti şi Topoloveni.

De asemenea în cursul lunii septembrie jandarmii argeşeni au participat în cadrul Colectei Mobile la o acţiune de donare de sânge, având în vedere faptul că Centrul de Transfuzii Sanguine se confruntă cu deficit la unele grupe de sânge.

Ultimele Știri

Marele anunț la PSD Câmpulung. S-a stabilit candidatul pentru primăria Câmpulung

Marele anunț la PSD Câmpulung. S-a stabilit candidatul pentru primăria Câmpulung. În urmă cu puțin timp, președintele PSD Argeș, Ion...

Alte știri din aceeași categorie