2.1 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

VIDEO: În urma descinderilor din Argeş şi Dolj, bunuri în valoare 57.000 de euro au fost confiscate şi 18 persoane au fost conduse la audieri!

Alte Știri

Bunuri în valoare de peste 57.000 de euro, unităţi PC, laptop – uri şi înscrisuri au fost ridicate de poliţişti, în urma celor 20 de percheziţii efectuate, astăzi, la persoane bănuite de înşelăciuni. 18 persoane au fost conduse la sediul poliţiei, pentru audieri.

La data de 11 ianuarie a.c., poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Argeş şi Dolj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, au efectuat 20 de percheziţii la domiciliile mai multor persoane fizice şi la sediile unor societăţi comerciale din judeţele Argeş, Dolj şi în municipiul Bucureşti. Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune. În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate mai multe recipiente de insecticid, susceptibile a proveni din săvârşirea de infracţiuni. Valoarea estimată a bunurilor confiscate este de peste 57.000 de euro. De asemenea, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe unităţi PC, laptop-uri şi înscrisuri susceptibile a fi folosite la săvârşirea de infracţiuni. Totodată, la sediul Poliţiei Municipiului Piteşti, au fost conduse în vederea audierii 18 persoane. Persoanele sunt bănuite că, utilizând date de identificare ale unor societăţi comerciale fictive, cu obiect de activitate transporturi rutiere de marfă, ar fi plasat comenzi pe bursele de transport internaţional de marfă, pe care nu le-ar fi onorat. După confirmarea comenzilor, mărfurile încărcate nu mai ajungeau la destinaţia prestabilită, ci erau deviate spre teritoriul României, utilizând documente de transport false. Ulterior bunurile ar fi fost valorificate pe piaţa neagră la preţuri subevaluate. Prejudiciul creat prin săvârşirea infracţiunii este de peste 1.000.000 de euro, reprezentând contravaloarea mărfurilor care fac obiectul activităţii infracţionale.  Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. La activiate au participat luptători ai serviciilor de acţiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Argeş, Dolj şi Dâmboviţa.

Ultimele Știri

Mai e puțin. Acești români vor primi 4.700 lei la recalculare, deși au ieșit la pensie cu 2.100 lei

Mai e puțin. Acești români vor primi 4.700 lei la recalculare, deși au ieșit la pensie cu 2.100 lei. Noua...

Alte știri din aceeași categorie