VIDEO: Întâlnire emoţionantă după 50 de ani de la terminarea liceului

Absolvenţii Colegiului Naţional “Dinicu Golescu”, promoţia 1969, s-au revăzut după 50 de ani de la absolvire. Peste 80 de persoane de la fostele clase A, B, C, D, E, F G, au participat la întâlnire, această promoție fiind una deosebită prin faptul că majoritatea au studii superioare, dar a dat şi câţiva oameni de afaceri importanţi pe plan local.

Toți elevii s-au întâlnit în fața colegiului după care au mers în amfiteatrul instituției de învățământ regăsind sala modernizată.

La întâlnirea aniversară, care a avut loc în amfiteatrul liceului, au fost prezenţi zeci de foşti elevi, unii dintre aceştia participând pentru prima dată la o astfel de întâlnire. Aniversarea celor 50 de ani de la finalizarea studiilor liceale a fost una deosebită, plină de emoţie, organizarea fiind una bine pusă la punct.

Ultima întâlnire a absolvenţilor promoţiei 1969 a fost în urmă cu 10 ani. Cu toții au stabilit ca aceste întâlniri să fie măcar anuale, foștii absolvenți au făcut schimb de numere de telefon pentru a ține legătura până atunci.

https://www.youtube.com/watch?v=hNQHO_V4Ft0&t=526s

Au fost amintiţi profesorii acelei perioade, precum şi diriginţii care nu mai sunt în viață pentru care s-a ținut și un moment de regulere.

La întâlnirea au fost prezenți și trei diriginți ai acestor absolvenți care au ținut un scurt discurs.

https://www.youtube.com/watch?v=t-5f0yXlIEI

Petrecerea s-a mutat la un local public din oraș.