12.5 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

VIDEO. Pericol public. Fără permis, beat mort a lovit mai multe mașini în trafic

Alte Știri

Pericol public. Fără permis, beat mort a lovit mai multe mașini în trafic, până când una a ieșit în decor și a rupt un gard. În seara zilei de 17 septembrie a.c., în jurul orei 22.30, pe DN 73, în localitatea Mărăcineni, s-a produs un accident rutier între două autoturisme.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, care în urma cercetărilor, au stabilit că, un bărbat de 44 de ani, din Tatulești, jud. Olt, care conducea un autoturism pe DN 73, din direcția Pitești către Câmpulung, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 67 de ani, din Coșești. Ulterior, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat în afara părții carosabile, unde a intrat în gardul unui imobil.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând faptul că șoferul primului autoturism a consumat alcool, etilotestul indicând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul ca bărbatul nu deține permis de conducere.

În urma accidentului, conducătorul primului autoturism și doi pasageri din al doilea autoturism, o femeie de 59 de ani și un minor de 2 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la spital.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis de conducere și sub influența alcoolului, precum și vătămare corporală din culpă.

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie