Dosar de cruzime față de animale, finalizat de polițiști: bărbat din Berevoești, propus pentru trimitere în judecată.
În ziua de 2 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroul pentru Protecția Animalelor au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung. Dosar care vizează săvârșirea infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor.
Din probatoriul administrat a rezultat că, în data de 8 octombrie 2025, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Berevoești. Cel care ar fi exercitat acte de violență fizică asupra unui exemplar canin, rasă comună, mascul. Animalul cu vârsta de aproximativ un an și jumătate. Patrupedul aparținea unei vecine, iar agresiunea ar fi fost comisă pe fondul unor suspiciuni. Asta potrivit cărora câinele ar fi omorât mai multe păsări din gospodăria bărbatului. În urma agresiunii, animalul a suferit leziuni.
Reamintim că, în noaptea de 8 spre 9 octombrie 2025, ca urmare a probelor strânse în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, cercetările continuând sub această măsură.
După finalizarea urmăririi penale, dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată a persoanei cercetate.
Polițiștii precizează că această etapă reprezintă o fază a procesului penal aflat în desfășurare. Aici sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. Totodată, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.




