Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Pitești a fost reținut după ce și-a agresat deseori soția. Femeia a intentat divorț în august anul acesta, din cauza violenței bărbatului. Ca să o convingă să revină asupra deciziei, partenerul de viață a devenit agresiv. Acesta lovind-o și amenințând-o chiar și după ce femeia s-a adresat instanței.
CITEȘTE ȘI. Acțiuni în forță ale polițiștilor argeșeni: peste 900 de persoane legitimate și amenzi de peste 100.000 de lei în doar 24 de ore
La începutul lunii noiembrie, o piteșteancă în vârstă de 47 de ani a făcut plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, împotriva soțului. Este vorba de un bărbat de 57 de ani. Femeia a reclamat că, începând din vara acestui an, soțul a devenit extrem de violent. Acesta a lovit-o de mai multe ori și a amenințat-o. Asta a determinat-o să intenteze divorț, acțiunea fiind depusă la Judecătoria Pitești în luna august. În plângerea ei, femeia a mai spus că și după aceea bărbatul a continuat să o agreseze și să o amenințe.
CITEȘTE ȘI. Pensionarii argeșeni și musceleni cu venituri mici primesc bani în plus în luna decembrie
Dosarul a fost preluat de polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, Vasile T. fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și lovire sau alte violențe, în condițiile violenței în familie. Oamenii legii au stabilit că într-adevăr, în perioada iunie – octombrie a acestui an, soțul ar fi agresat-o fizic și amenințat-o de mai multe ori, pe fondul unor discuții contradictorii.
CITEȘTE ȘI. Spațiul unde a funcționat OTP Bank în Câmpulung Muscel a fost scos la vânzare. Ce sumă a fost aruncată în piața imobiliară!
În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, anunță reprezentanții IPJ Argeș.
CITEȘTE ȘI. Jidova, perla romană a Argeșului, intră în cel mai amplu proces de restaurare din ultimul secol
Între cei doi soți au mai existat tensiuni care i-a adus în pragul divorțului și în anul 2016, atunci când femeia a depus cerere de divorț la instanță. Până la primul termen de judecată, s-au împăcat și femeia a renunțat la judecată. De data aceasta, violența bărbatului a convins-o să depună și plângere împotriva lui.
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.




