Accident grav în Vlădești, pe drumul spre Aninoasa: două victime, una încarcerată, intervenție amplă a echipajelor de urgență.
Un accident rutier grav s-a produs în comuna Vlădești, pe drumul către Aninoasa, unde un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma evenimentului au rezultat două victime, dintre care una a rămas încarcerată în interiorul vehiculului.
La fața locului a fost mobilizat un dispozitiv complex de intervenție. Au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Câmpulung, cu o autospecială de stingere, precum și echipaje ale Detașamentului Mioveni, care au intervenit cu o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD tip B2. În sprijin au fost trimise și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Salvatorii au intervenit pentru extragerea victimei încarcerate, acordarea primului ajutor medical și evaluarea celeilalte persoane rănite. După stabilizare, victimele urmează să fie transportate la spital, în funcție de starea de sănătate.
Totodată, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor și au securizat zona accidentului. Circumstanțele exacte în care s-a produs evenimentul rutier urmează să fie stabilite de polițiști, în urma cercetărilor efectuate la fața locului.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.




