Accident pe drumul uzinei: o femeie rănită după ce a pierdut controlul volanului. Un accident rutier s-a produs marți dimineață, în jurul orei 07:00, pe DN 73E, în zona orașului Mioveni.
CITEȘTE ȘI. Accident în lanț pe Autostrada A1, în zona km 109. Patru persoane, dintre care trei minori, rănite ușor
Potrivit verificărilor preliminare efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Mioveni, o femeie de 36 de ani, din Pitești, care se deplasa cu autoturismul dinspre DN 73 către fabrica Automobile Dacia, ar fi pierdut controlul volanului, posibil din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum specifice sezonului rece. Autoturismul a intrat în coliziune cu glisiera de protecție.
CITEȘTE ȘI. Haos pe munte: un turist a dispărut, iar grupul și-a continuat traseul. Nici măcar nu a sunat vreunul la 112
În urma impactului, conducătoarea auto a suferit leziuni ușoare și a fost transportată la spital pentru investigații medicale.
Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
CITEȘTE ȘI. Circulație închisă pe un drum din Argeș, care tranzitează această comună. Se fac lucrări la pod
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii evenimentului rutier.
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.




