Acțiune rutieră intensă în Argeș: aproape 230 de sancțiuni aplicate în 24 de ore, 10 permise reținute.
În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu colegii din structurile rutiere ale polițiilor municipale și orășenești, au desfășurat o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Activitățile au vizat, cu prioritate, combaterea vitezei excesive și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Pentru creșterea eficienței controalelor, polițiștii au acționat în 66 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică și cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții în domeniul transporturilor, precum R.A.R. și I.S.C.T.R.
În cadrul acțiunilor, au fost efectuate 178 de testări cu aparatele din dotare pentru detectarea consumului de alcool și a substanțelor cu efect psihoactiv. Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii rutieri au aplicat aproape 230 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 39.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute 10 permise de conducere și retrase 7 certificate de înmatriculare. Dintre sancțiuni, 43 au vizat depășirea limitei legale de viteză, iar în 1 caz viteza a depășit cu mai mult de 50 km/h limita legală, ceea ce a impus măsura complementară a suspendării permisului de conducere.
Reprezentanții Poliției Argeș subliniază că astfel de acțiuni vor continua, fiind parte dintr-un efort constant de prevenire a accidentelor rutiere și de protejare a siguranței participanților la trafic.
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.




