4.5 C
Campulung Muscel
miercuri, 25 februarie, 2026

Argeșul, calificat în competiția Destinația Anului 2026. Cetatea Poienari și Castrul Roman Jidova, în topul patrimoniului istoric național

Alte Știri

Argeșul, calificat în competiția Destinația Anului 2026. Cetatea Poienari și Castrul Roman Jidova, în topul patrimoniului istoric național.

Județul Argeș a fost selectat în competiția Destinația Anului 2026, una dintre cele mai importante inițiative de promovare turistică la nivel național, reușind să se califice între cele peste 250 de destinații nominalizate din aproape toate județele țării.

CITEȘTE ȘI. România de la Argeș. Lider regional la atragerea fondurilor europene prin PR Sud-Muntenia 2021–2027

La invitația Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România, Consiliul Județean Argeș s-a înscris în competiție cu trei obiective turistice, toate validate și calificate în etapa următoare a concursului.

Astfel, la categoria „Sanctuare ale Istoriei”, Argeșul este reprezentat de:

  • Cetatea Poienari, cunoscută drept cetatea lui Vlad Țepeș;

  • Castrul Roman Jidova, monument inclus în patrimoniul UNESCO.

CITEȘTE ȘI. Când s-a deschis primul Târg de Mărțișor, în Argeș, sub egida sărbătorii tradiționale a iubirii românești

De asemenea, la categoria dedicată orașelor, a fost validată nominalizarea Curtea de Argeș, recunoscută pentru valoarea sa istorică, arhitecturală și culturală. Pe lângă cele trei nominalizări depuse de Consiliul Județean, Dâmbovicioara a fost inclusă în competiție la categoria „Sate de Poveste”, fiind propusă direct de public.

CITEȘTE ȘI. Argeș: DGASPC recrutează 10 asistenți personali profesioniști pentru sprijinirea persoanelor adulte cu dizabilități

Destinațiile calificate au fost anunțate oficial pe 24 februarie, pe pagina competiției Destinația Anului 2026. Procesul de selecție a finalistelor se va desfășura în perioada 25 februarie – 7 aprilie 2026, timp în care destinațiile vor fi evaluate pe baza unor criterii obiective și măsurabile. Clasamentele finale vor fi stabilite prin punctajul acordat de juriul de experți și de publicul larg.

CITEȘTE ȘI. Tensiuni între Primăria Câmpulung și sindicaliștii din învățământ. SIPA Muntenia îi cere primăriței Elena Lasconi „să stea în banca ei”

Competiția Destinația Anului își propune să identifice și să promoveze cele mai atractive destinații turistice din România, contribuind la creșterea vizibilității acestora atât la nivel național, cât și internațional. Calificarea Argeșului confirmă potențialul turistic al județului și valoarea excepțională a patrimoniului său istoric, cultural și natural.

Urmărește știrile  Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.

Ultimele Știri

Orașul lui Lasconi, zguduit din temelii, de mascați, din cauza pariurilor sportive. Victorii măsluite pe saci de bani!

Orașul lui Lasconi, zguduit din temelii, de mascați, din cauza pariurilor sportive. Victorii măsluite pe saci de bani! O amplă...

Alte știri din aceeași categorie