1.2 C
Campulung Muscel
miercuri, 28 ianuarie, 2026

Argeșul găzduiește Reuniunea Atașaților pe Industrie din cadrul Ministerelor Economiei din țările membre ale Uniunii Europene

Alte Știri

Argeșul găzduiește Reuniunea Atașaților pe Industrie din cadrul Ministerelor Economiei din țările membre ale Uniunii Europene. În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, România exercită primul său mandat la Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

După Reuniunea directorilor privind managementul produselor chimice care s-a desfășurat în luna martie a.c., în județul Argeș, va avea loc încă un eveniment important, la care vor participa oficiali din toate țările membre ale Uniunii Europene.

Astfel, în perioada 6 – 7 mai, Argeșul găzduiește Reuniunea Atașaților pe Industrie din cadrul Ministerelor Economiei din țările membre ale Uniunii Europene. Cu acest prilej, în data de 6 mai, delegațiile prezente vor vizita Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești și Automobile Dacia Renault.

La 12 ani de la momentul aderării la Uniunea Europeană, România a preluat, de la 1 ianuarie 2019, pentru o perioadă de 6 luni, Președinția uneia dintre cele mai importante instituții europene – Consiliul Uniunii Europene. Astfel, Ministerul Economiei organizează această reuniune informală, la care participă miniștri, secretari de stat și reprezentanți ai administrației publice centrale și județene.

Ultimele Știri

STOP, abandonului! Fără costuri, fără scuze: Câmpulungenii își pot steriliza și microcipa animalele gratuit

STOP, abandonului! Fără costuri, fără scuze: Câmpulungenii își pot steriliza și microcipa animalele gratuit. Primăria Municipiului Câmpulung, în colaborare cu...

Alte știri din aceeași categorie