Politică

A renunţat la fotoliul de primar în favoarea postului de consilier personal!!!

S-a înregistrat şi prima demisie a unui primar din România. În prima şedinţă a Consiliului Local Valea Danului, localitate din Argeş, primarul ales pe 5 iunie şi-a dat demisia, iar informarea oficială a ajuns şi  la prefectul de Argeş....

Miercurea festivă! Zi scurtă, scurtă de tot pentru pesediști!

Zi extrem de importantă pentru pesediștii argeșeni! De la zorii zilei și-au scos costumele bune din dulapuri, s-au tuns, s-au împarfumat pentru a-i aduce odă conducătorului iubit, la împlinirea a șase decenii. Unii dintre ei au participat la ședința...

Un muscelean conduce ceva BUN!

Culmea! Ceva BUN există! Chiar în politică! Blocul Unității Naționale adică BUN este condus de un muscelean. Este vorba de Doru Vulpoiu cel care are experiență în politică, de mai mulți ani. Pentru cei care nu știu, BUN este...

Viceprimarul Ion Pârnuță pune Rucărul în mișcare!

Rucărenii sunt mândri de alegerea PSD-ului la funcția de viceprimar! Ion Pârnuță a fost ales viceprimar cu 12 voturi din 15 și nici nu s-a instalat bine, că toată lumea muncește la Rucăr. De la mic la mare, potrivit...

La mâna lor veţi ajunge ca să vă treacă proiectele!

Prima şedinţă extraordinară a noului Consiliu Local din Câmpulung a avut loc. Nu a durat decât o jumătate de oră şi a avut priorităţi completarea comisiilor de specialitate. Consilierii locali de la toate partidele care au intrat în CL...

Acum! Constituirea comisiilor de specialitate ale CL!

Prima ședință a Consiliului Local Câmpulung. Aleșii locali s-au întâlnit în cadrul unei ședințe extraordinare pentru a stabili comisiile de specialitate ale CL. Sunt cinci comisii în care vor intra câțiva consilieri locali. Fiecare partid vine cu câte o...

Mărgărin Blidaru noul viceprimar al Câmpulungului

S-a constituit Consiliu Local al Câmpulungului. Într-un cadru festiv consilierii locali au depus jurământul, după care Liviu Târoiu în calitate de primar ales. După un deceniu de guvernare liberală, PSD-ul are acum postul de primar și viceprimar. Mărgărin Blidaru...

,,Nu o să vă dezamăgesc! Vă sunt cel mai bun prieten!”

Ion Georgescu a depus jurământul în calitate de primar ales al Mioveniului. După ce a jurat în fața consilierilor locali și a invitaților prezenți într-un număr mare, a ținut un scurt discurs. ,,Vreau să mulțumesc întregului Consiliu Local. Mulțumesc locuitorilor...

Acum! Are loc constituirea Consiliului Local Mioveni!

Eveniment important la Mioveni! Prefectul Argesului, Cristian Soare este prezent la ședința de constituire a Consiliului Local din Mioveni. Primarul Ion Georgescu va depune jurământul pentru un nou mandat 2016-2020. Va fi ales viceprimarul, se pare că nu va...

,,Pe mandatul meu, Piteștiul va evolua”

Cornel Ionică a depus jurământul ca primar ales al municipiului Pitești. După ce a jurat să respecte legea, primarul a avut un discurs destul de lung prin care i-a asigurat pe piteșteni că pe mandatul să orașul va evolua. ,,Trebuie...

Ultimele Știri

spot_img
spot_img
spot_img

VIDEO. Festiv și… biologic: proiectoarele Câmpulungului din Muscel au propriul lor „ingredient secret”

VIDEO. Festiv și… biologic: proiectoarele Câmpulungului din Muscel au propriul lor "ingredient secret". Câmpulung Muscel continuă să surprindă prin inovațiile...