10.2 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Ateneul „Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu” transformat într-un cinematograf de weekend

Alte Știri

S-a luat o decizie importantă! Asta după ce nume mari ale filmului românesc au fost prezente la Lereşti în cadrul „CineSat” 2017.

Începând cu luna septembrie, sala Ateneului „Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu” va fi transformată într-un cinematograf interactiv, dedicat cu precădere tinerilor. Iniţiativa îi aparţine doamnei filmului pentru copii, regizoarea şi scenarista Elisabeta Bostan. La cei 86 de ani ai săi, creatoarea seriilor „Veronica”, „Năică” şi a „Saltimbancilor”, posesoarea unei cariere impresionante, cuprinse între 1956 şi 2007, recompensate cu numeroase premii naţionale şi internaţionale, dar, mai presus de toate distincţiile, cu dragostea publicului, a fost părtaşă fiecărei secvenţe a „CineSat” 2017, de la debut, până la căderea cortinei, duminică seara.

La Ateneul „Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu” va funcţiona un cinematograf, în cadrul căruia, în fiecare weekend, vor fi proiectate, gratuit, filme româneşti. Publicul ţintă îl constituie şcolarii, liceenii şi profesorii, care îşi propun o educaţie a tineretului dirijat astfel către frumos, valoros, curat şi sincer, deturnându-le atenţia de la mediocrul care a invadat micul ecran şi, în general, realitatea cotidiană.

Musceleanul Mircea Diaconu este încântat de tot ce se petrece la Lereşti şi îşi doreşte ca şi alţi primari din Muscel, de ce nu şi din alte părţi ale Argeşului să organizeze spectacole în aer liber, de weekend, altele decât zilele comunelor.

,,Aici la Lereşti au rulat epopei extrase din cinemateca de aur a României, pentru a fi prezentate muscelenilor, într-o atmosferă cu totul aparte. Se poate. Nu trebuie să fie totul numai la Bucureşti. Trebuie animată viaţa culturală, social şi prin localităţi, oamenii au nevoie de acest lucru, din ce în ce mai des”, a mai completat Mircea Diaconu.

 

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie