16.9 C
Campulung Muscel
joi, 11 septembrie, 2025

Au început probele scrise la Bacalaureat 2015

Alte Știri
Probele scrise de la bacalaureatul au început luni, 29 iunie, cu testul la limba şi literatura română, iar în 30 iunie va fi proba la limba şi literatura maternă. Testarea va continua în 1 iulie cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică, pentru absolvenţii profilului real, şi istorie, pentru cei de la uman, iar în 3 iulie va fi proba la alegere a profilului şi specializării.
Anul acesta, spre deosebire de sesiunile de examen din anii trecuţi, lucrările de la Bacalaureat 2015 vor fi corectate în alte judeţe decât cele în care au fost susţinute.
Rezultatele vor fi afişate în 7 iulie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00, urmând ca în perioada 7-9 iulie să fie soluţionate. Rezultatele finale vor fi afişate în 10 iulie.
În judeţul Argeş, 5485 de candidaţi s-au înscris pentru susţinerea examenului de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2015, din care  363 susţin acest examen la cele două licee din Mioveni.
Centrul de Examen pentru Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2015, va fi Liceul Teoretic “Iulia Zamfirescu” Mioveni.
Ultimele Știri

VIDEO. Bomba jegului. Așa arată căsuțele săracilor dintr-un cartier în orașul condus de Elena Lasconi

VIDEO. Bomba jegului. Așa arată căsuțele săracilor dintr-un cartier în orașul condus de Elena Lasconi. Da, da, sunt multe...

Alte știri din aceeași categorie