8.5 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 4 mai, 2024

Autocar cu pasageri răsturnat. A fost activat Planul Roșu, s-a intervenit cu 13 ambulanţe

Alte Știri

Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, sâmbătă dimineaţa, după ce un autocar cu ucraineni s-a răsturnat pe E 85, la intrare în comuna Garoafa, potrivit prefectului judeţului Vrancea, Nicuşor Halici.

„Planul Roşu de Intervenţie a fost activat în această dimineaţă, după ce un autocar s-a răsturnat pe E 85, la intrare în comuna Garoafa. 23 de persoane au fost conduse la spital pentru evaluare medicală, dar nimeni nu este în stare gravă. O persoană a suferit o dislocare de umăr şi a fost internată, iar o altă persoană ar avea un politraumatism la coloană, dar medicii evaluează încă persoanele care au ajuns la unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani.

Restul pasagerilor din autocar au fost conduşi la Centrul de Primire a Refugiaţilor şi mai apoi în Centrul de Cazare Refugiaţi. În jurul prânzului vor fi trimişi în Ucraina, urmând să le asigurăm transportul până la graniţă”, a declarat, pentru Agerpres, prefectul Nicuşor Halici.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 02,45, în autocarul care venea din Turcia şi se îndrepta spre Ucraina aflându-se mame şi copii ucraineni.

Şoferul autocarului cu persoane din Ucraina, care veneau din Turcia şi se îndreptau spre Ucraina, la intrare în Garoafa, la circa 300 de metri pe partea dreaptă, pe sensul de mers dinspre Focşani către Bacău, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un şanţ.

În autocar se aflau mame şi copii. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie, la faţa locului intervenind circa 13 ambulanţe„, a precizat, pentru Agerpres, primarul comunei Garoafa, Laurenţiu Diaconu.

Ultimele Știri

Paște 2024. Cât timp pot fi consumate în siguranță ouăle roşii

Paște 2024. Cât timp pot fi consumate în siguranţă ouăle roşii. Chiar dacă ouăle crude păstrate la frigider pot...

Alte știri din aceeași categorie