Muzeul Municipal Câmpulung vă invită, în perioada 20 Iunie – 1 August 2020, la Casa Memorială „George Topîrceanu”, din satul Nămăeşti – comuna Valea Mare Pravăţ, unde este deschisă publicului larg o expoziţie ce evidenţiază aspecte din viaţa publicistică a celui ce a fost numit şi „poetul tuturor anotimpurilor”.
În cadrul expoziţiei sunt expuse mai multe reviste și ziare, din patrimoniul Muzeului, la care a colaborat poetul George Topîrceanu și în care au apărut operele sale literare pline de sensibilitate, umor sau ironie.
*George Topîrceanu (n. 20 martie 1886, București – d. 7 mai 1937, Iași) a fost un poet, prozator, memorialist și publicist român, membru corespondent al Academiei Române din 1936.
Debutul literar al poetului George Topîrceanu are loc la începutul secolului XX. Tânărul în vârstă de 19 ani, pe atunci elev la liceul Sf. Sava, din București, își publica, în 1905, semnându-le G. Top, primele încercări într-o publicație populară, „Duminica”, pentru ca în anii următori numele să-i apară tot mai frecvent și în alte reviste, mai mult sau mai puțin notorii, ca: „România ilustrată”, „Tribuna” din Arad, „Ramuri”, „Revista noastră”, „Viața literară și artistică” ș.a.
În 1909 , devine tot mai cunoscut în publicistica vremii prin frecventele colaborări la „Sămănătorul”, „Ramuri”, „Neamului românesc literar” și alte publicații de orientare sămănătoristă. Tot în anul 1909 George Topîrceanu își face adevăratul debut literar în paginile prestigioasei reviste ieșene „Viața Românească”, cu o parodie la Caleidoscopul lui A. Mirea, intitulată„Răspunsul micilor funcționari”, care-i va aduce notorietate.Totodată, versuri de George Topîrceanu mai apar în revistele bucureștene „Viața socială” condusă de N.D. Cocea și în „Flacăra”.
George Topîrceanu se va simți din ce în ce mai atras de „Viața Românească” și de mentorul ei, Garabet Ibrăileanu, cel care avea să joace un rol esențial în întreaga sa viață.În coloanele acestei reviste vor apare, în cursul anilor 1910 – 1911, scrieri de o deosebită sensibilitate:versuri, proză (schițe, povestiri), cronici dramatice, recenzii, care vor atrage tot mai mult atenția opiniei publice. Dintre acestea cităm: „Noapte de iarnă”, „Balada chiriașului grăbit”, „Noapte de toamnă”, „Balada popii din Rudeni”, ș.a.Publică spirituale comentarii la rubrica „Miscellanea” și susține polemici înverșunate cu reprezentații decadentismului literar.
În toamna anului 1911, George Topîrceanu, la invitația lui Garabet Ibrăileanu, se mută la Iași. Iașul, cu patriarhalitatea acelor vremuri, oraș „de harnici dascăli, de poeți și cărturari”, îl va cuceri îndată pe George Topîrceanu. „Mi-a plăcut de la început Iașul, cu grădinile lui înflorite, cu gardurile lui derăpănate, cu părăsirea și murdăria lui proverbială – căci oricâte straturi de glod s-ar depune acolo, tot nu vor putea să astupe vreodată urma pașilor lui Eminescu, urma ciubotelor de iuft ale diaconului Creangă, urmele atâtor oameni iubiți de altădată… cum era să nu-mi placă”.
Aici, pe lângă faptul că a fost unul din colaboratorii practici ai revistei, în calitate de subsecretar și apoi secretar de redacție, Topîrceanu se afirmă, alături de scriitori de frunte ai literaturii noastre, precum Sadoveanu, Ibrăileanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu, sau Ortensia Papadat Bengescu, ca unul dintre cei mai activi și mai de prestigiu colaboratori, publicând, în afară de poezii – proză, cronici, recenzii, note polemice… Tot aici va lega o strânsă și trainică prietenie cu Ibrăileanu și Sadoveanu. Domnului Mihail Sadoveanu, îi va dedica poetul, chiar în anul 1911, „Balada popii din Rudeni”, la rândul său marele prozator, apreciind cum se cuvine meritele literare ale proaspătului prieten, îi va încredința redactarea reviste săptămânale „Teatrul” (1912 – 1913), subvenționată de Teatrul Național (a cărei conducere o deținea Mihail Sadoveanu).
O muncă intensă depune George Topîrceanu la „Viața Românească”, ca îndrumător al tinerelor talente, ca recenzent al celor consacrați, ca polemist contra simboliștilor etc. „Timp de vreo patru ani, afirmă G. Topîrceanu în conferința – Cum am devenit moldovean – mă identificasem aproape cu respectabila revistă ieșeană, de care mă leagă amintirea celor mai frumoși ani ai vieții. Acolo am debutat cu adevărat, acolo mi-am publicat, în afară de mici infidelități, toată trandafiria mea operă de pe atunci. În redacția ei, nomadă ca o gospodărie de artiști tineri, mă simțeam ca la mine acasă”.
Intervin însă împrejurări defavorabile care încetinesc ritmul activității creatorului. În 1913, George Topîrceanu și prietenul său Mihail Sadoveanu iau parte la războiul balcanic. După întoarcerea din campanie, în paginile diverselor reviste, dar mai ales în coloanele „Vieții Românești” apar creații remarcabile ale lui George Topîrceanu. În 1916 , este nevoit din nou să-și întrerupă creația literară, încorporat ca sergent G. Topîrceanu este trimis pe front, unde, chiar în primele zile, va cădea prizonier și va fi nevoit să stea în captivitate până la începutul lui ianuarie 1918.
Odată cu primul an de pace, împreună cu Mihail Sadoveanu, scot revista săptămânală „Însemnări literare” (1919). După o întrerupere de patru ani, din cauza războiului, în 1921 reapare „Viața Românească”. Până în 1933, când revista se mută la București, poetul e redactor al vechii publicații și, ca și înainte de război, principalul colaborator al criticului Garabet Ibrăileanu, amândoi contribuind la impunerea prestigiului de care s-a bucurat revista la Iași.
Pe lângă activitatea în slujba „Vieții Românești”, împreună cu grupul format din Mihail Sadoveanu, Otilia Cazimir, Demostene Botez și alți scriitori ieșeni, George Topîrceanu colaborează cu versuri și proză la „Lumea”, bazar săptămânal (1924 – 1925), publicație mutată după un timp la București și la săptămânalul bucureștean „Adevărul literar și artistic”. Unele eseuri și articole apărute inițial în aceste reviste au intrat apoi în volumul „Scrisori fără adresă” (1930). Articole de George Topîrceanu a publicat și ziarul „Opinia”.
Numele poetului devine foarte popular. O remarcă a poetului Demostene Botez e revelatoare: „Cred că dl. Topîrceanu are cei mai mulți cititori. Sînt chiar unii care-l citesc fără să știe, căci sunt oameni care-i spun versurile pe din afară, fără să știe de cine sînt făcute, de parcă s-ar fi născut ca poezia populară” (Viața Românească”, an XXI, 1929, nr.1, p.127).
Lui George Topîrceanu i se datoresc și placheta „Bacilul lui Koch”, conferință umoristică în versuri (1927), precum și prologul în versuri „Jos cortina!” (1929).
După mutarea în 1933 a „Vieții Românești” la București, George Topîrceanu a fost inspector general al teatrelor și, temporar, director al Teatrului Național din Iași.
Sprijiniți de un grup de intelectuali democrați, împreună cu Mihail Sadoveanu fac să apară în 1936 revista „Însemnări ieșene”.
La propunerea lui Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu – căruia în 1926 i se atribuie Premiul Național de Poezie, a fost ales, cu puțin înainte de a muri, membru corespondent al Academiei Române.
Stins prematur la 7 mai 1937, în urma unei boli necruțătoare și înmormântat la Iași, în mapele sale au rămas poezii variate, fabule pentru copii, romanul neterminat „Minunile Sfântului Sisoe”, câteva scenete dramatice și materiale pentru elaborarea unui amplu studiu estetic „Despre râs”.
Harul pe care i l-a dat Dumnezeu, destinul care l-a făcut să trăiască în preajma unor mari scriitori, de la care și cu care, a învățat arta scrisului, l-au făcut pe Topîrceanu unul din cei mai îndrăgiți scriitori ai literaturii române.
