Cât de mult contează anul de recoltă la un vin alb.
Un companion nelipsit la mesele relaxate, la întâlnirile cu prietenii sau la momentele în care vrei pur și simplu să te răsfeți după o zi lungă, vinul alb este mereu o plăcere. Când trebuie să alegi o sticlă, puțini se opresc să se întrebe cât de mult contează anul în care a fost recoltat strugurele. Pare un detaliu mic. Dar în lumea vinului, fiecare an poate însemna o poveste complet diferită, mai ales la vinurile albe. Află mai multe din rândurile care urmează.
Anul de recoltă
Anul de recoltă este semnalul care îți spune ce condiții s-au întâlnit în vie în acea perioadă, de la temperaturi, la precipitații, la gradul de soare care a ajuns peste fiecare bob de strugure. Toate acestea influențează direct aroma, aciditatea și corpul vinului alb.
În medie, condițiile ideale pentru strugurii albi variază destul de mult în funcție de soi, dar și de regiunea în care sunt cultivați. De exemplu, un an cu o vară prea caldă poate duce la struguri care se coc prea tare. Iar vinul va avea un gust mai dulceag și mai puțin acid, ceva ce s-ar putea să nu fie pe gustul tuturor. Pe de altă parte, un an cu ploi excesive poate dilua aromele și poate da vinului o senzație mai slabă în gură. Comanda vinuri romanesti de pe budureasca.ro dacă vrei să te bucuri de înaltă calitate.
Variațiile anuale
Ca să înțelegi mai bine, gândește-te că în regiunile celebre pentru vin alb, cum e Alsacia sau Noua Zeelandă, media temperaturilor variază anual cu câteva grade. Adică ceea ce chiar face diferența. Studiile arată că o creștere cu doar 1-2 grade Celsius în timpul perioadei de coacere poate modifica compoziția chimică a strugurilor cu până la 10-15%. Un fapt care afectează aciditatea și dulceața, două caracteristici care definesc un vin alb bun.
Mai mult, în ani cu condiții meteo extreme, cum a fost 2018 în unele zone europene, vinurile albe au fost mai concentrate, cu o aciditate mai mică și niveluri de zaharuri mai ridicate. Astfel, dacă ai băut un Sauvignon Blanc din 2018, s-ar putea să fi simțit o diferență mare față de unul din 2017, când vremea a fost mai echilibrată.
Cum recunoști un an bun pentru vinul alb
Nu toate vinurile albe sunt la fel și nu toate regiunile produc vinuri care să se schimbe radical de la an la an. Totuși, unele semne te pot ajuta să recunoști un an de recoltă de excepție. În general, anii cu veri temperate, fără fluctuații mari de temperatură și cu o cantitate moderată de ploaie sunt cei care dau cele mai bune vinuri albe.
De exemplu, în Franța, anul 2014 a fost considerat unul dintre cei mai buni ani pentru vinurile albe din Burgundia, cu condiții perfecte pentru Chardonnay. Vinurile din această recolta au aciditate echilibrată, aromă complexă și o structură care le permite să se păstreze bine în sticlă ani buni.
De ce contează pentru tine ca băutor de vin
Probabil nu vrei să stai să te gândești la meteorologie și chimie când alegi un vin. Dar dacă vrei să iei o decizie informată, anul de recoltă este ca un fel de cod secret care-ți spune ce să te aștepți la pahar. În plus, dacă ești genul care păstrează vinuri acasă, să știi că unele își schimbă caracterul în timp. Astfel, anumite vinuri se potrivesc pentru a fi băute imediat. Adică când sunt proaspete, altele pot deveni mult mai interesante după câțiva ani de învechire.
Tu ai vreun vin preferat?




