Comunitatea din Stoenești învăluită în NEGRU. TEO pleacă de acasă, pentru totdeauna. Salvamontiștii i-au adus un ultim omagiu! La ora 12.00, Teodor Darie Ștefan va fi condus pe ultimul drum. Își va dormi somnul de veci la doar 21 ani într-un cimitir din sat. Sicriul cu trupul său neînsuflețit a stat acasă la părinți pentru priveghi, pe Lunca Gârtii. Pe mașini au fost puse poze cu chipul lui, pe cele care merg la groapă cu oamenii care îl însoțesc pe TEO, el într-un sicriu alb!
CITEȘTE ȘI. Stoenești în stare de șoc. Comunitatea zguduită la aflarea veștii că l-au pierdut pe TEO
Teodor a stat acasă ultimele zeci de ore care le-a mai petrecut pe acest pământ. La casa familiei Darie, oamenii cerniți, erau înmărmuriți de durere. Părinții, la fel. Tristețea parcă acoperea locul cu o mantie neagră de durere și lacrimi.
Copii, adulți, prieteni și rude, toți au venit să stea ultimele ore lângă Teo, dar și alături de părinții și surioara lui.
@www.ziaruldinmuscel.ro
CITEȘTE ȘI. Rezultatele necropsiilor. Legiștii din Argeș au vorbit în cazul celor 4 tineri morți, în golul alpin din Portăreasa. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost găsiți la timp!
”Teo era își dorește orice părinte să aibă un copil. Un băiat frumos și la trup și la suflet. Era bun, învăța, era așa cum orice părinte își dorește. Muncitor, învăța, era un băiat bun. Păcat de tinerețea lui”, spune un domn de la priveghi.
CITEȘTE ȘI. Drumul forestier a ucis. Șofer nepregătit, traseu periculos: explicațiile piloților off-road după tragedia din golul alpin Portăreasa, munții Iezer Păpușa
Astăzi cei patru tineri vor fi conduși pe ultimul drum. Lacrimile și durerea vor fi sfâșietoare. Dumnezeu să îi primească în împărăția lui, iar pe părinții greu încercați să îi ajute să poată trece, daca se poate așa ceva, mai ușor peste tot!
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp