17.4 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 27 iulie, 2024

Creşterea producţiei la Dacia se resimte şi în buzunarele angajaţilor. Cât câştigă un salariat?

Alte Știri

Schimbare istorică: Cea mai mare companie din România nu mai este Petrom. Dacia este noul lider. Creşterea producţiei de automobile Dacia nu s-a văzut doar în cifre, ci şi în buzunarele angajaţilor. Salariul mediu brut a crescut în 2013 cu 13,4% faţă de anul precedent şi cu aproape 66% faţă de 2009. Dacă acum 5 ani salariul mediu în uzină era de sub 1.900 de lei, la finalul anului 2013, salariul a crescut la 3.154 de lei, adică aproape dublu comparativ cu media industriei la nivel naţional. În plus, negocierile dintre conducerea Dacia şi sindicat au adus angajaţilor o creştere brută de 180 de lei, adică o creştere netă de 150 de lei, pe lângă o primă excepţională de 360 de lei în mai şi una de 1.400 de lei brut pentru rezultatul anului 2013.

Automobile Dacia a ajuns la finalul celor cinci ani de criză (2009-2013) la o cifră de afaceri record de 4,16 miliarde de euro, de două ori mai mare decât în 2009, dar şi la cel mai mare profit din ultimii şase ani, de 76 mil. euro.

Ultimele Știri

Anunț important din partea Obștei Moșnenilor Rucăreni și Dâmbovicioreni

Obștea Moșnenilor Rucăreni și Dâmbovicioreni scoate la licitație 4000 mc masă lemnoasă pe picior. Licitația va avea loc în...

Alte știri din aceeași categorie