7.7 C
Campulung Muscel
duminică, 26 octombrie, 2025

D’Artagnan, Athos, Porthos și Aramis vor bustul lui Brătianu

Alte Știri

Ion I.C. Brătianu a fost un om politic român, care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă.

A deținut funcția de președinte al Partidului Național Liberal.

De formație inginer, Ionel Brătianu nu a profesat, ci s-a dedicat vieții politice, fiind cel mai potrivit acestei cariere dintre cei trei băieți ai liderului liberal Ion C. Brătianu.

Pentru această activitate politică, 4 inşi, care s-au pozat la Vila Florica, doresc sa i se ridice marelui om politic o statuie, iar din postarea lui Bogdan David, se înţelege că locul ar fi municipiul Câmpulung.

Dacă e să ne ghidăm dupa fotografia postată, ei sunt PNL Câmpulung. Aşadar, cei patru muşchetari, D’Artagnan, Athos, Porthos și Aramis, vor să îi ridice marelui Brătianu o statuie.

Dacă ar fi fost cei din povestea lui  Alexandre Dumas, aceştia o făceau şi ar fi adus-o, atunci când primăriţa, aici în această poveste, regina Franței, le-ar fi dat undă verde la marea ispravă pusa la cale, iar ei, au venit cu ideea chiar în ziua în care preşedintele le-a vizitat judeţul…

Ultimele Știri

Scene de panică într-un cartier din Câmpulung Muscel. Din păcate sunt la ordinea zilei!

Scene de panică, duminică, pe strada George Topârceanu din cartierul Vișoi, Câmpulung. Un tânăr de 23 de ani, aflat...

Alte știri din aceeași categorie