Tot mai mulți șoferi se pot trezi cu amenzi acasă pentru diverse nereguli constatate în trafic, printre care se numără și nepurtarea centurii de siguranță.
Sistemele de monitorizare video instalate pe drumurile naționale sunt parte a unui mecanism complex de control. Toate acestea permit identificarea mai multor abateri rutiere. Astfel, pe lângă lipsa rovinietei valabile, camerele pot furniza date ce stau la baza sancționării unor încălcări ale legislației rutiere. Asta în urma analizării imaginilor de către autoritățile competente.
Potrivit specialiștilor în siguranță rutieră, nepurtarea centurii de siguranță rămâne una dintre cele mai frecvente abateri în trafic. Deși riscurile sunt bine cunoscute. În cazul constatării acestei contravenții, șoferii pot primi amenzi direct la domiciliu, fără a fi opriți în trafic.
Șoferii trebuie să știe că sancțiunile sunt aplicate în baza verificărilor ulterioare. Iar notificările pot ajunge cu întârziere, sub forma unui proces-verbal transmis prin poștă. Din acest motiv, mulți conducători auto sunt luați prin surprindere atunci când primesc amenda, nefiind conștienți de momentul exact al abaterii.
Autoritățile recomandă respectarea strictă a regulilor de circulație, purtarea centurii de siguranță și verificarea periodică a valabilității rovinietei, pentru a evita sancțiuni care „ard la buzunare”. DN 73 rămâne unul dintre drumurile intens monitorizate, iar tehnologia modernă face ca abaterile să fie din ce în ce mai greu de trecut cu vederea.