6.1 C
Campulung Muscel
luni, 27 octombrie, 2025

Gabriela Spînu, olimpica care a cunoscut-o pe Laurence Auer, ambasadorul Franței în România

Alte Știri

Gabriela Spînu, olimpica care a cunoscut-o pe Laurence Auer, ambasadorul Franței în România. Este eleva Colegiului Național Dinicu Golescu care a reușit să se întoarcă acasă cu o mențiune specială.

Olimpiada Națională de Limba Franceză a avut loc între 18 și 22 aprilie, la Craiova, iar aici au ajuns elevi olimpici din toate județele ţării, cu excepția Covasnei și Harghitei.

Deschiderea fastuoasă a Olimpiadei de Franceză a fost organizată la Teatrul Naţional Marin Sorescu, în prezenţa ambasadorului Franţei în România, Laurence Auer.

Gabriela Spînu a fost singura din Argeș care a reprezentat județul la această olimpiadă națională.

„Am fost reprezentata Argeşului la Concursul Naţional de Limba Franceză. Pentru mine a fost o oprtunitate mare, în toţi aceşti ani am participat la Olimpiadele Judeţene, iar acum am participat la cea Naţională. A fost o experienţă nouă, o experienţă unică, am cunoscut colegi din alte colţuri ale României. Am avut o pregătire specială, am făcut pregătire şi audio, şi de gramatică. Au existat emoţii, pentru că a fost o Olimpiadă Naţională. Mă gândesc să urmez cursurile unei Facultăţi de limbi străine”, a declarat eleva Gabriela Spînu.

Ultimele Știri

Scene de panică într-un cartier din Câmpulung Muscel. Din păcate sunt la ordinea zilei!

Scene de panică, duminică, pe strada George Topârceanu din cartierul Vișoi, Câmpulung. Un tânăr de 23 de ani, aflat...

Alte știri din aceeași categorie