Incendiu violent într-o gospodărie. Pompierii au intervenit timp de trei ore.
Pompierii de la Garda de Intervenție Topoloveni au intervenit pe parcursul nopții cu două autospeciale de stingere, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din Călinești, pe strada Principală.
CITEȘTE ȘI. Incendiu puternic într-o gospodărie. Acoperișul unei locuințe, distrus pe 60 mp
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la nivelul acoperișului locuinței, afectând o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Flăcările prezentau pericol de extindere la întreaga construcție, ceea ce a impus o intervenție rapidă și susținută a pompierilor.
CITEȘTE ȘI: Autoturism intrat într-un stâlp de electricitate. Două persoane asistate medical
Operațiunile de stingere și de înlăturare a efectelor negative au durat aproximativ trei ore. Din fericire, în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime, iar echipajul medical aflat la fața locului nu a fost nevoit să acorde îngrijiri medicale.
CITEȘTE ȘI. Spargere în oraș: borsetă furată și bani retrași de la bancomate
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști, în urma cercetărilor efectuate.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.




