24 C
Campulung Muscel
duminică, 27 iulie, 2025

ION MÎNZÎNĂ: Partidele coaliției de guvernământ se ceartă pentru putere, orbite de orgoliul politic

Alte Știri

În timp ce oamenii mor cu sutele, secțiile #ATI din spitale sunt pline, iar #economia este în vrie, partidele coaliției de guvernământ se ceartă pentru putere, orbite de orgoliul politic și nepăsătoare față de problemele oamenilor. Iar președintele României tace, deși poartă răspunderea exclusivă a instalării la guvernare a PNL-USRPLUS-UDMR și a premierului Cîțu!

#USR_PLUS – partidele așa-zis reformatoare, cu „oamenii noi, competenți și morali în politică” – se dovedesc de-o iresponsabilitate și de un infantilism fără egal. Nu doar că au provocat absurd o criză politică acută, dar o și întrețin cu cinism.

Cât despre „performanțele” miniștrilor USR PLUS, rezultatele vorbesc de la sine:

La Sănătate este un dezastru fără precedent, demiterea lui Vlad Voiculescu fiind oricum prea tardivă în raport cu erorile comise!

La Economie, ministrul Claudiu Năsui a făcut prăpăd:
– Horeca e în faliment, iar sprijinul mult promis va întârzia încă un an.
– Grantul pe măsura 2 (capitalul de lucru) e ca si când n-ar fi; doar 5-6% grad de acordare.
– Grantul pe măsura 3 (capitalul de investiții) e blocat total.

La Fondurile Europene, ministrul Ghinea patronează eșecul repetat al PNRR și al lipsei de absorbție a banilor destinați României. De remarcat că nici în ultima variantă a PNRR trimisă la Bruxelles nu se regăsește NIMIC despre dotarea sistemului medical de urgență, deși România e în vârf de criză pandemică și nu are suficiente paturi la ATI.

La Justiție, Stelian Ion bramburește arbitrar modificările legilor justiției, sfidând opinia magistraților și ignorându-și partenerii de guvernare.

În ceea ce-i privește pe miniștrii PNL, aceștia parcă ar fi invizibili, iar guvernarea Orban care a fost exclusiv a PNL a arătat exact de ce (nu) sunt liberalii în stare! 

Ultimele Știri

Ambasadoarea Germaniei, față în față cu zimbrul carpatin. Vizită inedită în inima comunei de lângă Câmpulung Muscel care i-a dedicat patrupedului sălbatic o casă...

Ambasadoarea Germaniei, față în față cu zimbrul carpatin. Vizită inedită în inima comunei de lângă Câmpulung Muscel care i-a...

Alte știri din aceeași categorie