Jaful de la sala de jocuri din Câmpulung a declanșat controale-fulger: anchetatorii au găsit breșe grave de securitate.
La scurt timp după tâlhăria calificată comisă într-o sală de jocuri de noroc din municipiul Câmpulung, polițiștii musceleni au extins verificările și asupra modului în care este organizată paza obiectivului. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale. Asta în valoare totală de 4.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind organizarea pazei.
CITEȘTE ȘI. VIDEO: Acțiune fără precedent a polițiștilor: localuri publice, șosele și săli de jocuri controlate până la ultimul detaliu!
Reprezentanților sălii de jocuri le-a fost adus la cunoștință faptul că beneficiază de un termen pentru remedierea deficiențelor constatate. După expirarea acestei perioade, polițiștii vor reveni cu un nou control, iar în cazul în care neregulile nu vor fi corectate, vor fi aplicate sancțiuni suplimentare.
Totodată, anchetatorii au analizat inclusiv modul în care autorul faptei a părăsit incinta.
CITEȘTE ȘI. Razie de weekend pe șoselele din Argeș: aproape 500 de persoane controlate, zeci de șoferi sancționați și infracțiuni descoperite
Faptul că acesta s-a lovit de două oglinzi amplasate la ieșirea din sală a condus la concluzia că bărbatul nu mai fusese anterior în sala de jocuri din incinta mall-ului din Câmpulung, nefiind familiarizat cu configurația spațiului.
CITEȘTE ȘI. Mașină cuprinsă de flăcări, pe DN 73, la Valea Mare Pravăț: incendiu la compartimentul motor, provocat de un scurtcircuit electric
Potrivit specialiștilor, sălile de jocuri sunt amenajate intenționat astfel încât clienții să nu poată percepe trecerea timpului: lipsa ferestrelor, iluminatul artificial constant, oglinzile amplasate strategic pentru a crea impresia de spațiu larg și traseele complicate de acces și ieșire sunt elemente des întâlnite în astfel de locații.
CITEȘTE ȘI. Tânăr din Argeș, urmărit internațional, prins de polițiști: mandat european de arestare emis de autoritățile din Austria
Ancheta privind tâlhăria continuă, iar polițiștii subliniază că verificările vizează nu doar tragerea la răspundere a autorului, ci și respectarea obligațiilor legale de securitate, pentru prevenirea unor fapte similare pe viitor.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.



