7.8 C
Campulung Muscel
vineri, 24 octombrie, 2025

La Mioveni din data de 2 noiembrie se pot depune cererile de ajutor pentru încălzirea locuinţei!

Alte Știri
Autorităţile locale din Mioveni anunţă că, începând cu data de 2 noiembrie, se pot depune cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere tip, însoţite de actele doveditoare, pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei cu gaze naturale, lemne sau energie electrică conform OUG nr.70/2011 şi OUG 27-2013, pentru sezonul rece (01 noiembrie 2015 -31 martie 2016), până la data de 20 ale fiecărei luni.
 Se recomandă ca cei care întocmesc aceste dosare să fie foarte atenţi la condiţiile de acordare a subvenţiilor.
Pot beneficia de acest drept familiile sau persoanele singure cu domiciliul sau reşedinţa în oraşul  Mioveni , care realizează venituri nete lunare pe membru  de familie de până la 615 lei.
Actele necesare şi condiţiile acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei, sunt afişate pe site-ul www.primariamioveni.ro, dar şi la sediul Primăriei.
IMPORTANT!
Cererile se pot depune la sediul Primăriei – oficiul de lângă scara de urcare, zilnic, după următorul program:
Luni, Miercuri, între orele 08.00 – 16.00;
Marţi, Joi între orele 08.00 – 17.00;
Vineri, între orele 08.00 – 14.00.
Ultimele Știri

Doliu în rândul farmaciștilor. Un suflet cald și dedicat, s-a stins din viață fulgerător!

Doliu în rândul farmaciștilor. Un suflet cald și dedicat, s-a stins din viață fulgerător! Comunitatea din Pitești este în doliu...

Alte știri din aceeași categorie