24 C
Campulung Muscel
duminică, 27 iulie, 2025

LA MULȚI ANI! 10 Iulie – Personalitatea zilei tale de naștere!

Alte Știri

Apatia iniţială şi descurajarea, apărută încă de la primele semne ale unei posibile nereuşite, oricât de incertă ar fi ea, îl fac extrem de vulnerabil pe nativ, dar predestinarea îi conferă, în anumite conjuncturi, ajutorul necesar reuşitei, prin şanse neaşteptate şi nebănuite (mai puţin în legătura aparent directă cu astrele, părând a fi vorba mai degrabă de anturaj).

Mândru, nobil, rasat şi apropiat, doriţi mult să fiţi apreciat şi recunoscut şi, în acest sens, nu vă menajaţi eforturile, fie că este vorba de înfăţişarea dumneavoastră sau de comportament în general. Protector, după modelul cavalerilor din alte vremuri, serviabil, sincer şi foarte respectuos, dăruiţi mult celorlalţi, dar aşteptaţi acelaşi tratament în schimb. Aveţi o inimă mare şi sunteţi inteligent; slăbiciunea dumneavoastră se referă la energia fizică, care nu este întotdeauna la înălţimea speranţelor. Aceasta vă obligă la o mai intensă activitate mentală, la elaborarea de planuri, la o corectă conturare a obiectivelor, la evaluarea şi buna organizare a întregii activităţi, în scopul de a reuşi să vă rezervaţi momente de destindere şi de amuzament.

Dragoste: Mare romantic, sunteţi, din nefericire, prea legat de trecut pentru a putea trăi din plin prezentul.
Bani/muncă: Construcţia unui buget este o activitate dificilă pentru dumneavoastră; cu toate acestea, vă descurcaţi bine.#CONITAHOROSCOPISTA
Ultimele Știri

Ambasadoarea Germaniei, față în față cu zimbrul carpatin. Vizită inedită în inima comunei de lângă Câmpulung Muscel care i-a dedicat patrupedului sălbatic o casă...

Ambasadoarea Germaniei, față în față cu zimbrul carpatin. Vizită inedită în inima comunei de lângă Câmpulung Muscel care i-a...

Alte știri din aceeași categorie