4.8 C
Campulung Muscel
vineri, 7 noiembrie, 2025

La PNL Argeş cine mișcă, mișcă prin excluderea din partid….

Alte Știri

La PNL Argeş se coace ceva! Liderul Alina Gorghiu şi gaşca ce o înconjoară au redactat un document care prezintă reguli pe care trebuie să le respecte consilierii locali şi judeţeni. Buba e că, potrivit specialiştilor pe care i-am consultat, documentul încalcă Codul Administrativ. Deci e groasă treaba, dar Alina Gorghiu se face că nu pricepe şi merge înainte, pe o cale dubioasă.

Aşadar, informarea la care facem referire prevede că aleşii locali şi judeţeni trebuie să respecte statutul partidului, chiar şi în funcţiile pe care le ocupă în primării sau în Consiliul Judeţean. Cu alte cuvinte, culoarea politică e forţa liberalilor.

Doar că aici intervine o problemă spinoasă! Potrivit Articolului 10 din Codul Adinistrativ:

„Principiul satisfacerii interesului public Reviste (2), Doctrină (1) Autorităţile şi instituţiile administraţiei publice, precum şi personalul din cadrul acestora au obligaţia de a urmări satisfacerea interesului public înaintea celui individual sau de grup.” Continuarea o găsiți AICI.

Ultimele Știri

Zeci de permise reținute în Argeș! Polițiștii au acționat în forță în ultimele 24 de ore! Peste o mie de persoane arse pe traseu!

Zeci de permise reținute în Argeș! Polițiștii au acționat în forță în ultimele 24 de ore! Peste o mie...

Alte știri din aceeași categorie