6.2 C
Campulung Muscel
marți, 23 aprilie, 2024

Licitaţie în scop caritabil! David Ştefan are nevoie de noi!

Alte Știri
David Ştefan are nevoie de ajutorul nostru! Pentru a-l ajuta, autorităţile din oraşul Mioveni organizează o licitaţie. Scopul acestui demers este de a strânge câți mai mulți bani pentru a-i oferi o șansă reală micuţului David – Ştefan, care, alături de familia sa, are tot dreptul la o viață normală.
Miercuri, 18 ianuarie, la Centrul Cultural se va organiza un spectacol caritabil, dar și o licitație cu diverse obiecte, care au fost donate de primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu.
Alături de aceste obiecte, vor mai fi licitate și echipamente sportive de la cele două cluburi, precum și alte materiale puse la dispoziție de divese instituții.
În vârstă de doar 2 ani și 3 luni, David Ștefan a fost diagnosticat cu amiotrofie spinală, o boală foarte gravă. Singura lui șansă la tratament există la o clinică de profil din Italia, acolo unde copilul este programat să ajungă la finalul acestei luni.
În momentul de față nu se cunoaște suma totală necesară pentru tratamentul micuțului, însă doar o zi de spitalizare la clinica din Roma costă 250 de euro. Până în prezent, prin eforturile familiei și prin campania demarată de Primăria Mioveni, în ultimele săptămâni s-au strâns anumite fonduri, însă prea puțin față de cât ar fi necesar, ținând cont că acest tratament este unul experimental la nivel european.
 Iată lista obiectelor care vor fi scoase la licitație:
1 – Icoana Sf. Gheorghe, pe cadru din lemn masiv sculptat – primită de la mânăstirea Sf. Sofia – Bulgaria. Dimensiuni H (înălțime) 34 cm x L (lățime) 25 cm. Preț de pornire – 200 lei.
2 – Icoana Sf. Ioan, pictată manual pe lemn. Dimensiuni H 24,5 cm x L 19 cm. Preț de pornire – 150 lei.
3 – Icoană Mântuitorul Iisus Hristos – Dimensiuni H 32 cm x L 20 cm. Preț de pornire – 150 lei.
4 – Icoană Sf. Petru și Pavel – pictură murală decorativă. Dimensiuni H 37 cm x L 18 cm. Preț de pornire – 150 lei.
5 – Cutie pentru bijuterii, artizanat tradițional din Turcia, realizată manual din lemn masiv, decorată cu țesătură din lână și inserții de piele și metal. Dimensiuni (înălțime) 18 cm x (lungime ) 32 cm x (lățime)17 cm. Preț de pornire 300 lei
6 – UNICAT – Singura replică sculptată, realizată de meșterul Ion Rodoș, a celei mai mari linguri din lume, care a fost certificată de Cartea Recordurilor în iunie 2013, la Mioveni. Dimensiunea replici este de 75 cm, iar originalul are 17,79 m. Prețul de pornire – 150 lei.
7 – Machetă DACIA DUSTER THROPEE ANDROS – Macheta metalică produsă la scara de 1:43, în ediție limitată – destinată colecționarilor. Lungime aproximativ 10 cm. Ambalata in cutie de prezentare carton – textil. Macheta a fost primită de la fostul directorul general al Renault Romania – dl. Nicolas Maure, cu ocazia debutului Dacia Duster Ice în competițiile intrenționale de raliu, pilotată de multiplul campion mondial de Formula 1, Alain Prost. Preț de pornire 200 lei.
8 – Minge de handbal oficială Kempa, cu autografele Echipei Națioale de Handbal U 21, care a participat la Turneul de calificare la Campionatul Mondial (ianuarie 2017) + tricou oficial Kempa – ROMÂNIA. Preț de pornire – 200 lei.
9 – Minge de handbal oficială, folosită în turneul de baraj pentru promovarea în prima ligă de handbal seniori (2014-2015), cu autografele HC Argeș, echipa județeană, antrenată de Titel Răduță reușind calificarea pe locul 2 și promovarea (care nu s-a materializat din cauza problemelor finaciare). Preț de pornire 150 lei.
10 – Minge oficială Adidas cu autografele Lotului Naționalei de Fotbal a României 2011 (șase autografe, printre care și Răzvan Raț – căpitanul echipei). Preț de pornire 200 lei.
11 – Minge oficială de Oină – folosită la finala Campionatului Național de Seniori, unde echipa de junioare – fete a CS Mioveni a câștigat Campionatul Național (Ediția 2016). Preț de pornire 150 lei.
Conducerea Primăriei Mioveni  le mulţumeste artiștilor care vor participa la acest eveniment, dar și persoanelor cu suflet mare care l-au ajutat şi îl vor  ajuta pe acest copil.
Ultimele Știri

Vouchere pentru cei cu pensii mici. Ajung Direct prin Poștă

Vouchere pentru cei cu pensii mici. Ajung Direct prin Poștă. Se dau bani în plus de Paște. Cine sunt...

Alte știri din aceeași categorie