Lista cu polițiștii argeșeni care au primit gradul de chestor. Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul.
Chestorul de poliţie Marian Badea este unul dintre poliţiştii remarcabili ai judeţului nostru. Cu o activitate de peste 20 de ani ca poliţist, acesta a condus mulţi ani Serviciul Rutier Argeş.
În anul 2017 a fost numit adjunct al directorului Direcţiei Rutiere, ulterior câştigând concursul pentru această funcţie. În ianuarie 2020, pe atunci comisar şef, Marian Badea a fost împuternicit inspector şef al IPJ Argeş, funcţie pe care a ocupat-o până în aprilie când a fost avansat, fiind împuternicit director executiv al Direcţiei Rutiere, din cadrul IGPR. La 1 Decembrie 2020 a fost decorat în grad de „Cavaler”.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a înmânat „Ordinul „Bărbăție și Credință” în grad de Cavaler, cu însemn pentru civili. A revenit la IPJ Argeş unde a fost împuternicit inspector şef, iar în decembrie 2021 a candidat pentru această funcţie pe care a câştigat-o obţinând media cea mai mare.
Tot cu prilejul zilei de 1 Decembrie, anul acesta a fost înaintat la gradul de chestor. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi următorul act oficial:
„Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliție domnului comisar-șef de poliție Badea Marian din Ministerul Afacerilor Interne”. Astfel chestorul Marian Badea este cel de-al şaptelea din judeţ înaintat la acest grad.
În Argeş au mai primit gradul de chestor: Nicolae Berechet, Ion Stoica, Dan Fătuloiu (n.r decedat), Ionel Ispir, George Păltineanu şi Bogdan Berechet, în prezent şef al Poliţiei Capitalei.
sursa – curierulzilei.ro