Ceea ce scriam încă din luna august, și anume că și blocul de locuințe sociale are probleme grave, a confirmat prefectul Radu Perianu astăzi, când și-a prezentat bilanțul activității la un an de mandat.
„Din păcate, avem o altă situație de nelegalitate tot la Câmpulung.
Primăria a emis o autorizație de construire a unui bloc de locuințe sociale fără să obțină înainte multe dintre documentele obligatorii în astfel de cazuri. Nu o spun eu, ci este scris negru pe alb într-o adresă venită de la Inspectoratul Județean în Construcții pe data de 25 august 2022.
Primarul municipiului Câmpulung Muscel a fost amendat cu 10 mii de lei pentru fapte ce constituie contravenții la normele legale privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Inspectorii spun că autorizația de construire a fost emisă în afara termenului legal, că cererea pentru emiterea autorizației nu conține lista avizelor, acordurilor, studiilor de specialitate, că nu a fost solicitat avizul serviciului deconcentrate al autorității centrale privind protecția sănătății populației și cel al M.A.I Poliția Locală- Biroul Rutier.
Pe 27 septembrie am cerut instituției de control să îmi transmită dacă sunt lucruri ce pot fi remediate pentru că intenționam să nu mai ajungem în instanță. Răspunsul a fost negativ! “Vă comunicăm faptul că au fost constate neconformități care nu pot fi remediate prin completare”, a spus Inspectoratul Județean în Construcții. Am ajuns în aceeași situație de care m-am lovit și în 2021, cu bulevardul”, a spus Perianu.
Sursă – instituțiilestatului.ro