Mai multe asociații de proprietari din cartierul Grui, cer dezbatere publică privind noua zonare fiscală a orașului Câmpulung Muscel.
Trei asociații de proprietari din cartierul Grui, reprezentând peste 470 de apartamente, solicită organizarea unei dezbateri publice pe tema noii zonări fiscale a municipiului Câmpulung. Cartierul este considerat de către locatari unul dintre cele mai afectate de modificările propuse. Asta într-un context economic deja dificil pentru cetățeni.
CITEȘTE ȘI. Locuitorii cartierelor din Câmpulung, nemulțumiți de lipsa iluminatului festiv: „Numai centrul e împodobit, noi am fost uitați”, de administrația Lasconi
Demersul vine pe fondul majorării recente a taxelor pe proprietate la nivel guvernamental, la care se adaugă creșteri suplimentare propuse de administrația locală. Potrivit celor implicați, noile valori ar însemna majorări între 25% și 45% pentru terenuri și construcții, în funcție de zona de impozitare.
CITEȘTE ȘI. Locuitorii unui cartier din Câmpulung Muscel au ajuns să își părăsească locuințele din cauza sărăciei din orașul condus de Elena Lasconi
Reprezentanții asociațiilor de proprietari atrag atenția că impactul financiar este unul semnificativ și afectează direct bugetele familiilor. „Este o presiune reală asupra cetățenilor. Totul într-un moment în care costurile de trai sunt deja ridicate”, se arată în solicitarea transmisă autorităților.
CITEȘTE ȘI. Sute de oameni, rămân fără locuri de muncă din Câmpulung Muscel. O fabrică se închide până la sfârșitul anului 2025

CITEȘTE ȘI. Tu mergi la târg în Lerești? Piața din Câmpulung Muscel e demolată! Noul salut în rândul oamenilor din orașul condus de Lasconi. LOL
Consilierul local, Loredana Năstase implicat în acest demers afirmă că a participat activ la informarea locatarilor și la centralizarea problemelor semnalate de aceștia, încercând să faciliteze dialogul cu Primăria. Totodată, acesta subliniază dificultatea mobilizării civice, menționând că o societate civilă activă presupune timp, efort susținut și construirea încrederii între oameni.
„Când vorbim despre banii cetățenilor și despre dreptul lor de a fi ascultați, implicarea nu este opțională”, a transmis alesul local pe pagina sa de socializare.
CITEȘTE ȘI. Jihad fiscal la Câmpulung Muscel. Trei noi taxe locale propuse de Primărie. Administrația locală a deschis dezbaterea publică
În acest context, este formulată solicitarea publică de amânare a aplicării noii zonări fiscale până în anul 2027, timp în care să fie organizată o consultare reală, transparentă și onestă cu cetățenii.
CITEȘTE ȘI. Firmele de transport din Câmpulung Muscel, în alertă: Primăria vrea majorarea impozitelor pentru 2026
Inițiatorii demersului precizează că zonarea fiscală poate fi analizată și îmbunătățită, însă consideră că momentul actual nu este unul potrivit pentru implementarea unor creșteri suplimentare de taxe. Aceștia subliniază că dezbaterea publică nu reprezintă un privilegiu acordat de autorități, ci un drept fundamental al cetățenilor.
Citeşte întreaga ştire: Un bihorean a împodobit o Dacia 1310 cu sute de beculețe de Crăciun și a stârnit un val de reacții: „Costă mai mult instalația decât cotețul”
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.




