Muscelul, urlă. Un bărbat a intrat în greva foamei pentru că s-a desființat școala din satul în care locuiește! În comuna Stoenești, s-a iscat o dispută între un părinte, Ionuț Onofreiciuc pe de o parte și primarul Ion Marin, Inspectoratul Școlar și Prefectura, pe de altă parte.
Problema bărbatului care a intrat deja în greva foamei, este legată de faptul că, Legea Ministerului Educației, prin care se cere desființarea instituțiilor de învățământ care au mai puțin de 500 de elevi și comasarea lor cu alte unități mai mari, iar numărul minim al elevilor din clasă să fie de minim 12, a condus la închiderea unității din satul Piatra.
CITEȘTE ȘI. 23 august. Ziua Neagră a Muscelului din calendar. Cauzele accidentelor montane. Pe urmele roților celor care au sfârșit în prăpastie și au zguduit toată România
În sat sunt doar 9 elevi la ciclul primar, de la clasa 0 la a IV-a. Din acest motiv s-a luat decizia ca micuții să învețe la școala din centrul comunei Stoenești.
Aceștia sunt preluați de microbuzul școlar din comună și transportați dimineața la școală și la prânz spre casă.
Bărbatul din satul Piatra Ionuț Onofreiciuc a decis să intre în greva foamei pentru că, zice el că, elevii pierd mult timp pe drum, parcurg mult pe jos până la locul de unde sunt preluați, iar la 12.00 la început, așteptau până se încheiau cursurile colegilor mai mari, la ora 14.00.
CITEȘTE ȘI. Pregătiri pentru război? Forțe unite la Câmpulung Muscel sub semnul „Scutului Albastru al Carpaților 2025”
„În august ni s-a comunicat că școala din Piatra va fi închisă și elevii vor fi duși cu microbuzul la școala de centru. Noi, am făcut sesizări la Primărie, Consiliul Local, Inspectoratul Școlar și Prefectură. Nimeni nu a dat răspuns. Copiii au fost luați și duși, cu forța mai mult, la școala de centru. Consider că s-a făcut o nedreptate și o discriminare. Peste tot s-au găsit soluții, s-au mutat copiii dintr-o clasă în alta, de la o structură la alta, numai Piatra a fost mielul de sacrificiu“, a spus părintele.
CITEȘTE ȘI. Românii cu venituri mici primesc din nou bani de la Stat pe cardurile sociale. E oficială lista cu produsele pe care le pot cumpăra cu banii de pe card
Ionuț-George Onofreiciuc a mai explicat că, dacă rețeaua școlară a fost modificată și trimisă către Inspectoratul Școlar Județean, acest lucru este ilegal și s-a făcut fără aprobarea Consiliului Local, deoarece există consilieri care susțin demersul părinților din Piatra.
CITEȘTE ȘI. Burse sociale pentru elevi sub austeritatea lui Bolojan: criterii și acte obligatorii în anul școlar 2025-2026. Ce sume se acordă beneficiarilor
”Voi mai protesta până se va găsi o soluție favorabilă. Noi nu am cerut altceva decât o soluție favorabilă pentru copiii noștri. Noi nu am reclamat, nu am adus acuze, doar am cerut o soluție favorabilă pentru viitorul copiilor“, a conchis Ionuț-George Onofreiciuc.
Pe de altă parte primarul din comuna Stoenești, Ion Marin, a subliniat că el doar a respectat legea:
CITEȘTE ȘI. Atenție, consumatori! Data la care sosesc facturile Hidroelectrica în luna septembrie 2025
„Ministerul Educației a dat o hotărâre de Guvern prin care s-au schimbat prevederile și spune destul de clar că nu poate să funcționeze o clasă decât de la 12 copii în sus. Așa spune legea. Nu depinde de mine, de primărie. Ce să fac eu dacă ei au 9 copii în cinci clase (de la clasa 0 la clasa a IV-a)? E sub efectivul prevăzut de lege. Problema o poate rezolva fie Guvernul României, prin modificarea legii, fie Inspectoratul Școlar. Eu aș vrea ca școala să rămână acolo“, a spus primarul.
CITEȘTE ȘI. 23 august. Ziua Neagră a Muscelului din calendar. Cauzele accidentelor montane. Pe urmele roților celor care au sfârșit în prăpastie și au zguduit toată România
Primarul din Stoenești a mai spus că problema transportului copiilor de la ciclul primar a fost rezolvată, iar la ora 12:00, elevii sunt transportați la Piatra, deoarece în comună sunt două microbuze, unul electric și unul pe motorină.
Edilul a mai explicat că problema poate fi rezolvată doar de către Guvernul României, iar singurul lucru pe care Primăria îl poate face este să respecte prevederile legale.
sursa – dcnews.ro
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp