Nereguli în domeniul silvic, descoperite la Dragoslavele: lemn livrat fără acte, sancțiuni și confiscări.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Ploiești, au desfășurat, în data de 28 ianuarie a.c., un control la punctul de lucru al unei societăți comerciale din comuna Dragoslavele, care desfășoară activități în domeniul silvic.
CITEȘTE ȘI. Două luni de mister: ce a descoperit INML în cazul Sarei, micuța din Câmpulung Muscel. Cazul a șocat o țară întreagă!
Verificările au vizat respectarea legislației privind proveniența, evidența și comercializarea materialului lemnos. În urma controlului efectuat, inclusiv prin analiza datelor din aplicația SUMAL 2.0, autoritățile au constatat existența unor neconcordanțe între stocurile scriptice înregistrate în sistem și cantitățile de material lemnos identificate fizic la momentul verificării.
CITEȘTE ȘI. ELENA LASCONI, în dramele anului 2026. Stau 12 ore pe zi la primărie. Nu mai pot”: strigătul unui primar fără viceprimar și city manager
Concret, s-a stabilit că societatea ar fi livrat fără aviz de însoțire sau documente legale de proveniență cantitatea de 7,08 metri cubi de material lemnos, esență rășinoase, fapt ce constituie contravenție potrivit legislației în vigoare.
CITEȘTE ȘI. Noapte agitată în centrul orașului: zece tineri sancționați pentru alcool și scandal în parc
Ca urmare a abaterilor constatate, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 5.000 de lei, în baza prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Totodată, ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea valorică a cantității de 7,08 metri cubi de material lemnos, estimată la suma de 1.862 de lei.
CITEȘTE ȘI. Intervenții ale Poliției Locale: un bărbat salvat de frig și un cerșetor îndepărtat din zona centrală
Autoritățile anunță că astfel de controale vor continua, scopul fiind prevenirea și combaterea tăierilor ilegale și a comercializării nelegale a materialului lemnos, precum și protejarea fondului forestier.
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.




