4.9 C
Campulung Muscel
marți, 28 octombrie, 2025

Notițele unor eroi argeșeni scrise pe front acum 100 de ani, prinse în filele unei cărți!

Alte Știri

,,Dan Drăgoi, cu al cărui scris m-am întâlnit prin anul 1978, a fost o mare surpriză pentru mine. Poemele pe care le-am parcurs, m-au dus cu gândul, că arta scrisului este nesfârșită și cu o imensă deschidere spre eternitate. De la început l-am descoperit pe acest iubitor și scriitor de poezie, că are talent și că, după ce am schimbat câteva idei, am înțeles că are și o libertate mare de a primi inspirația ca natură și adevăr, fiind spiritul care visează, care este ca o melodie care ne încântă urechea,  trăind într-o rază de soare, rază care mereu mângâie Slănicul din Carpații Argeșului, de unde a răsărit în spațiul și timpul care aparțin omului și poetului, cum s-ar zice: om din copil vom face; apoi din om poet născând. Gândirea lui Dan Drăgoi, care fierbe ca un cazan cuprins de jarul bucuriei în tumult, știe că datoria poetului este de a ridica evenimentele politice la rangul de evenimente istorice și că cele trei aspecte ale poetului adevărat sunt: umanitatea, natura, adevăratul realism și el simte, că dacă talentul nu-i nimic, trebuie ca cinstea lui să fie totul, Calinic Argeșeanul, Între umbre și lumini, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017..]]>

Ultimele Știri

ADIO, Carrefour în Câmpulung Muscel. Ce se întâmplă cu locația actuală din cartierul în dezvoltare al orașului condus de Elena Lasconi

ADIO, Carrefour în Câmpulung Muscel. Ce se întâmplă cu locația actuală din cartierul în dezvoltare al orașului condus de...

Alte știri din aceeași categorie