Pericol de holeră în România. Ședință de urgență!
Specialiștii au stabilit că nu există pericol pentru populația din România, pentru mediu sau pentru calitatea apei de îmbăiere în Marea Neagră. Parametri înregistraţi sunt în grafic.
”Ministrul Mircea Fechet, a convocat o întâlnire, la sediul MMAP, cu autorităţile responsabile de monitorizarea şi protecţia apelor Mării Negre. Asta în contextul distrugerii barajului Kahovka de pe râul Nipru (Ucraina) şi a consecinţelor acestui eveniment.
Acum aveți platforma la îndemână pentru ca anunțul dumneavoastră să apară în ziarul nostru. Puteți stabili singuri, durata apariției. E interesant nu? Trebuie doar să intrați pe ziaruldinmuscel.ro, la rubrica MICA PUBLICITATE, apoi să vă adăugați anunțul cu doar 3 lei.
La întâlnire, au participat secretarii de stat Ionuţ Sorin Banciu şi Dan Chiru, directorul general al ANAR Sorin Lucaci, precum şi reprezentanţi ai MMAP, Ministerului Transporturilor, Administraţia Naţională Apele Române, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Institutul National De Sanatate Publica şi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Marină Grigore Antipa”, a transmis, vineri, Ministerul Mediului.
Pericol de holeră în România. Ședință de urgență!
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a transmis că specialiştii au stabilit că, după ce au fost colectate toate datele, nu există niciun indiciu care să ridice semne de întrebare. Toţi parametrii măsuraţi situându-se în limitele normale pentru această perioadă.
Acum aveți platforma la îndemână pentru ca anunțul dumneavoastră să apară în ziarul nostru. Puteți stabili singuri, durata apariției. E interesant nu? Trebuie doar să intrați pe ziaruldinmuscel.ro, la rubrica MICA PUBLICITATE, apoi să vă adăugați anunțul cu doar 3 lei.
Toţi parametrii măsuraţi situându-se în limitele normale pentru această perioadă
”De asemenea, luând în considerare imaginile satelitate prezentate, distanţa între gura de vărsare a Niprului şi apele teritoriale româneşti, deplasarea maselor de aer şi a curenţilor marini, temperatura şi salinitatea apei, specialiştii preconizează că riscul ca sănătatea oamenilor, a mediului ecosistemelor din acvatic sau calitatea apei de îmbăiere să fie în pericol, este minim.
Cu toate acestea, vom continua să monitorizăm în ritm alert toţi parametrii. Și suntem pregătiţi să intervenim la cel mai mic semn de pericol”, a declarat ministrul Mircea Fechet, la finalul întâlnirii.
Reprezentanţii ministrului au precizat că s-a convenit constituirea unui grup de lucru tehnic interinstituţional care să continue monitorizările.
Acum aveți platforma la îndemână pentru ca anunțul dumneavoastră să apară în ziarul nostru. Puteți stabili singuri, durata apariției. E interesant nu? Trebuie doar să intrați pe ziaruldinmuscel.ro, la rubrica MICA PUBLICITATE, apoi să vă adăugați anunțul cu doar 3 lei.
”Astfel, ANAR împreună cu ICDM ”Grigore Antipa” vor intensifica determinările fizico-chimice atât la staţiile hidrometrice de coastă, cât şi în largul Mării Negre.
Vor continua monitorizările microbiologice zilnice
De asemenea, reprezentanţii INSP, împreună cu DSP Constanţa şi Tulcea, vor continua monitorizările microbiologice zilnice. Asta pentru a identifica orice eventual risc pentru sănătate”, a mai transmis ministerul.
Acum aveți platforma la îndemână pentru ca anunțul dumneavoastră să apară în ziarul nostru. Puteți stabili singuri, durata apariției. E interesant nu? Trebuie doar să intrați pe ziaruldinmuscel.ro, la rubrica MICA PUBLICITATE, apoi să vă adăugați anunțul cu doar 3 lei.
Potrivit oficialilor acestora, reprezentanţii de la Ministerul Transporturilor si Infrastructurii România au prezentat capacitatea de intervenţie pentru combaterea eventualelor fenomene de poluare. Aceştia fiind pregătiţi să intervină în orice moment.
”Ulterior întâlnirii, ministrul Mircea Fechet a avut o discuţie bilaterală, în sistem videoconferinţă, pe acelaşi subiect, cu ministrul mediului din Bulgaria, Julian Popov.
Demnitarul din statul vecin şi-a exprimat îngrijorarea asupra apariţiei, în spaţiul public, a mai multor informaţii fără fundament, care ar putea genera un sentiment de panică în rândul populaţiei. În contextul în care şi specialiştii bulgari care monitorizează situaţia au ajuns la concluzii similare cu cele exprimate de experţii români”, a mai transmis Ministerul Mediului.
Potrivit instituţiei, cei doi miniştri au convenit ca autorităţile româno-bulgare să realizeze un schimb de informaţii şi să colaboreze de fiecare dată când situaţia o va impune. Continuarea o găsiți AICI.