6.9 C
Campulung Muscel
luni, 27 octombrie, 2025

Polițiștii vor face misiuni cu BMW-uri

Alte Știri

Ministrul Lucian Bode a trimis Corpul de control să verifice licitația pentru autospeciale de poliție câștigată de BMW, anunță purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru: „la finalul verificărilor MAI va prezenta public soluțiile”.

Liderul USR, Cătălin Drulă, a anunțat miercuri că a sesizat mai multe autorități, printre care Curtea de Conturi și OLAF, pentru a ancheta licitația pentru autospeciale de poliție câștigată de BMW: „Mai lipsea să se ceară sigla respectivei mărci pe mașini”, acuzând că a fost o „licitație cu dedicație”.

Poliția Română a transmis că acuzațiile sunt nefondate

Poliția Română a transmis că acuzațiile din spațiul public sunt nefondate. „Societatea este într-o continuă schimbare, iar mijloacele folosite de cei care încalcă legea sunt permanent îmbunătățite și diversificate.

În acest sens, pentru a-i combate eficient pe aceștia și a asigura cetățenilor un nivel crescut de siguranță, este necesar ca Poliția Română să fie într-o continuă dinamică, în ceea ce privește dotarea polițiștilor cu mijloace de protecție, precum și de mobilitate. Tocmai de aceea, în ultimii ani s-au achiziționat mai multe capabilității logistice, inclusiv loturi de autovehicule destinate activităților specifice polițienești”, a transmis Poliția Română.

Ultimele Știri

Scene de panică într-un cartier din Câmpulung Muscel. Din păcate sunt la ordinea zilei!

Scene de panică, duminică, pe strada George Topârceanu din cartierul Vișoi, Câmpulung. Un tânăr de 23 de ani, aflat...

Alte știri din aceeași categorie