Povestea incredibilă a singurului supraviețuitor din tragedia scrisă în munții Argeșului. Băiat de pădurar, trebuie să dea socoteală pentru toți morții. Este vorba de 4 tineri cu vârste între 20-23 de ani, găsiți morți într-un Suzuki Vitara răsturnat în Portăreasa în zona Colții Caprei. Aceștia au vrut să vadă răsăritul în dimineața zilei de sâmbătă, dar nu s-au mai întors acasă.
CITEȘTE ȘI. Doi bărbați din Argeș au bătut un polițist, după care s-au pus cu pumnii și picioarele pe autospeciala Poliției
Costin Bulgaru, în vârstă de 20 de ani, din Lereşti, Argeş, este unicul supravieţuitor al tragediei de sâmbătă, din Munţii Iezer, unde patru prieteni de-ai săi şi-au găsit sfârşitul. Costin se află internat în stare stabilă la Spitalul Judeţean Braşov, iar medicii spun despre el că s-a născut a doua oară.
@www.ziaruldinmuscel.ro
Tinerii ar fi plecat la prima oră a dimineaţii de sâmbătă din Lereşti, pentru a prinde răsăritul pe munte. După aproximativ 30 de km de urcuş, la un moment dat şoferul de 20 de ani nu a mai putut controla autoturismul Suzuki Vitara, care s-a rostogolit în râpa de pe partea stângă, adâncă de peste 200 de metri.
CITEȘTE ȘI. A murit la doar 45 de ani. A devenit foarte cunoscută după decesul fostului partener de viață!
Dintre cei cinci tineri care se aflau în maşină doar unul mai trăieşte, iar povestea supravieţuirii sale este incredibilă. Practic el a sărit din maşină, în timp ce aceasta se rostogolea în râpă. „Persoana care a supravieţuit avea o fractură de antebraţ stâng. Era pe scaunul din spate, în spatele şoferului, şi a sărit din maşină. I-am şi spus, te-ai născut a doua oară”, a declarat medicul de pe ambulanţă, Victoria Lâsâi.
Totuşi, tânărul a aşteptat mai bine zece ore să ajungă la el primii salvatori. Strigătele sale nu au fost auzite decât după orele prânzului, de către doi culegători de ciuperci care se aflau în zonă.
CITEȘTE ȘI. Destin frânt în grup. 5 tineri au mers să vadă răsăritul din vârful Iezer – Păpușa și nu s-au mai întors
„Era în şoc hipotermic, dar era conştient, spunea că îşi simte mâinile. Am ajutat să tragem de sfoară să-l urcăm cu targa. L-am urcat sus ca să vină elicopterul să-l ridice”, a povestit unul dintre salvatori.
Unicul supravieţuitor, Costin Bulgaru, stătea pe scaunul din spatele şoferului în momentul în care s-a produs accidentul. Ceilalţi patru ocupanţi ai autoturismului de teren, doi băieţi şi două fete, au murit înainte de venirea salvatorilor.
View this post on Instagram
Cristian Toma, Salvamont Argeș: „Au căzut 230 de metri. A fost dificil. Am chemat în sprijin colegii de acasă. A trebuit să recuperăm din prăpastie patru cadavre. Erau tineri, 24, 25 de ani. Șoferul ar fi încercat să vadă puterea mașinii, au pierdut controlul și s-au dus în râpă. Am deplasat 20 de salvatori montani de la Salvamont Argeș, cinci autospeciale de intervenție. Se adunaseră norii. A început ploaia, în zonă sunt animale sălbatice. Ce însemna să fie și un urs cu patru cadavre acolo.”
CITEȘTE ȘI. Provocarea anului 2025 în Câmpulung Muscel. Rockerii dau buluc. Instituția care își deschide porțile GRATIS pentru ei!
Anchetatorii au deschis un dosar în acest caz și urmează să stabilească cum s-a produs tragicul accident, adică mașina să derapeze și să ajungă în râpă sute de metri. Tânărul supraviețuitor mai poate da socoteală pentru ceilalți după ce se va externa. Acesta a fost găsit de culegătorii de ciuperci, și spune el se resemnase că mai are vreo șansă la viață sau că cineva îl va găsi pe munte.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp