Priviți și vă cruciți! Teren abandonat pe lângă piața Câmpulung. Plantele mai rezistente ca trecătorii! Nimeni nu reacționează, toți cei care merg pe acest trotuar le ocolesc. Până când se va întâmpla acest lucru? La ce bălării strașnice sunt în acest loc, oamenii vor fi nevoiți să coboare pe partea carosabilă!
E belea. Orașul e din ce în ce mai lăsat de izbeliște. Nu știm cine deține acest teren în acte, dar l-a lăsat după cum se poate vedea în fotografie. Este poziționat vis-a-vis de magazinul chinezesc de la piață, într-o zonă extrem de tranzitată. Pe aici trece DN 73 este ieșirea din oraș, pe unde trec turiștii, ăia de vin să se plimbe pe Bulevardul Pardon, închis în weekend. Aloo, primăria Câmpulung chiar nu interesează pe nimeni!
Puțin mai jos este biserica Domnească. Zilele acestea au venit sute de oameni în pelerinaj pentru locul special din locașul de cult dedicat Sfintei Parascheva. Hai că nu toți circulă cu mașinile, mai sunt și oameni în vârstă care merg pe jos. Ori fi având ei probleme, dar se uită pe unde calcă!
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.