8.7 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 14 februarie, 2026

Reguli stricte privind concediul de odihnă: ce spune legea și ce trebuie să știe toți salariații

Alte Știri

Reguli stricte privind concediul de odihnă: ce spune legea și ce trebuie să știe toți salariații.

Concediul de odihnă reprezintă un drept fundamental al salariaților, garantat de legislația muncii. Acesta având ca scop refacerea capacității de muncă după activitatea prestată pe parcursul unui an calendaristic. Acest drept nu poate face obiectul cesiunii, renunțării sau limitării, fiind obligatoriu pentru toți angajații.

CITEȘTE ȘI. VIDEO. E belea la Câmpulung Muscel. Se bagă bani cu sacul într-o clădire abandonată și la un pas de prăbușire din cauza degradării

Potrivit Codului Muncii, durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare, însă durata efectivă se stabilește prin contractul individual de muncă, cu respectarea prevederilor legale și a contractelor colective aplicabile.

În anumite situații, legea prevede acordarea unui concediu de odihnă suplimentar, de minimum trei zile lucrătoare. De acest drept beneficiază salariații care desfășoară activități în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, persoanele cu handicap, nevăzătorii, tinerii sub 18 ani, precum și salariatele care urmează proceduri de fertilizare in vitro.

CITEȘTE ȘI. Argeș și Muscel primesc undă verde pentru investiții majore: zeci de localități intră în modernizare

Zilele de sărbătoare legală și zilele libere plătite stabilite prin contractele colective de muncă nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual. De asemenea, la calculul concediului se iau în considerare și perioadele de incapacitate temporară de muncă, concediul de maternitate, paternal, de risc maternal, concediul pentru îngrijirea copilului bolnav sau alte absențe justificate prevăzute de lege.

CITEȘTE ȘI. Primarul comunei Lerești, Marian Toader, distins la nivel național cu Premiul „Dorel Vișan”

Concediul de odihnă se acordă pe baza unei programări prealabile, colective sau individuale, realizată de angajator la sfârșitul anului, cu consultarea salariaților sau a reprezentanților acestora. În cazul în care concediul nu poate fi efectuat integral din motive justificate, zilele rămase pot fi acordate într-un termen de maximum 18 luni, începând cu anul următor.

CITEȘTE ȘI. Câmpulung Muscel, orașul cu obloane trase: taxe mai mari cu 70%, magazine închise pe bandă rulantă

În situația apariției unei incapacități temporare de muncă sau a unor concedii speciale în timpul concediului de odihnă, acesta se întrerupe, urmând a fi reluat sau reprogramat ulterior.

CITEȘTE ȘI. Peste 200 de elevi din Muscelul de la Argeș, Buzău și Vrancea, în ateliere pentru dezvoltarea abilităților de carieră

Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă exclusiv la încetarea contractului individual de muncă. În acest caz, angajatorul este obligat să achite toate zilele de concediu rămase, proporțional cu perioada lucrată.

CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile  Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.

Ultimele Știri

S-a deschis primul supermarket GRATUIT unde clienții pot umple coșurile, fără să scoată niciun leu din buzunare

S-a deschis primul supermarket GRATUIT unde clienții pot umple coșurile, fără să scoată niciun leu din buzunare. Promisiunea deschiderii...

Alte știri din aceeași categorie