8.6 C
Campulung Muscel
miercuri, 24 aprilie, 2024

Revine facultatea de 2 veri pe litoral, vorba aia! Salariul garantat de 4.000 de lei

Alte Știri

Revine facultatea de 2 veri pe litoral, vorba aia! Salariul garantat de 4.000 de lei. Facultatea de doi ani revine în țara noastră.

În acest sens, cursurile scurte din sistemul universitar sunt soluţia pentru tinerii care vor să obţină rapid o diplomă cu care să îi angajeze. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Ligia Deca.

Ideea apare în noua lege a educaţiei ca soluţie pentru criza de specialişti de pe piaţa muncii. Facultatea de 2 ani în România va fi accesibilă tuturor românilor.

Revine facultatea de 2 veri pe litoral, vorba aia! Salariul garantat de 4.000 de lei

Orice universitate poate organiza astfel de programe, în afară de Medicină, Drept şi Arhitectură. Ingineri, bibliotecari, economişti sau informaticieni sunt câteva dintre domeniile universitare care vor avea şi cursuri de scurta durată. E nevoie de 2 ani şi 60 de credite acumulate, plus practică pentru toti studentii.

„Reînfiinţăm ciclul scurt de admitere cu diplomă de Bacalaureat, companiile mari au solictat asta, în special IT, au nevoie nu de licență, dar au nevoie de un nivel intermediar de învățământ superior, este o tendință europeană și există facilități fiscale pentru operatorii economice pentru dual”, a precizat Ligia Deca, ministrul Educației.

Revine facultatea de 2 ani în România. A fost anunțată lista domeniilor în care se va studia mai puțin. Salariul unui astfel de debutant va fi de minim 4.000 de lei.

Ultimele Știri

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante”

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante.” Nicolae Velcea și-a depus...

Alte știri din aceeași categorie