21.2 C
Campulung Muscel
luni, 21 iulie, 2025

România de la Argeș. Se reabilitează cel mai lung drum. Acesta traversează 7 comune și 16 sate

Alte Știri

România de la Argeș. Se reabilitează cel mai lung drum. Acesta traversează 7 comune și 16 sate.

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, împreună cu administratorul public al județului, Marius Cristian Puiu, și primarul din Ștefan cel Mare, Ion Parpală, s-au deplasat pe șantierul Drumului Județean 659, pentru a verifica debutul lucrărilor la o săptămână după predarea amplasamentului.

CITEȘTE ȘI. Pod foarte tranzitat cu probleme în Argeș. Închis pentru a doua oară. Rute ocolitoare

Cu o lungime de peste 58 km, DJ 659 traversează 7 comune și 16 sate – de la Pitești, Bradu, Suseni, Rociu, Negrași, Mozăceni și până la Ștefan cel Mare, la granița cu județul Dâmbovița.

DJ 659 este cel mai lung drum județean din Regiunea Sud Muntenia reabilitat pe fonduri europene pe noua axă de finanțare, prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, valoarea totală a proiectului fiind de 71,3 milioane euro, din care 63 milioane euro provin din fonduri europene nerambursabile.

CITEȘTE ȘI. Comuna de la câțiva kilometri de Câmpulung Muscel a tras jackpotul industriei de armanent. Cel mai mare Centru de Excelență în Muniție i-a cucerit pe locuitorii de aici!

„Am fost pe teren pentru a vedea cum se desfășoară lucrările. Sunt mulțumit deocamdată de ceea ce am găsit la Ștefan cel Mare. Acest drum este unul strategic pentru noi, pentru că asigură legătura cu rețeaua TEN-T și cu viitorul Drum Expres Craiova–Pitești, prin pasaje și intersecții moderne.

CITEȘTE ȘI. Bani cu sacul la bugetul țării, de pe spinarea șoferilor care se cred smardoi, în fața polițiștilor!

DJ 659, alături de DJ 679 sunt cele mai ample proiecte de infrastructură pe care Consiliul Județean Argeș le-a derulat vreodată pe fonduri europene astfel că suntem hotărâți să monitorizăm de aproape evoluția lucrărilor.  Ne menținem angajamentul de a moderniza infrastructura județeană cu sprijinul fondurilor europene!” – Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.

CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile  Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

Ultimele Știri

Din a treia încercare i-a reușit, Elenei Lasconi. În sfârșit, Theo Rose distrează câmpulungenii și nu numai pe bani grei! Cât costă o oră...

Din a treia încercare i-a reușit, Elenei Lasconi. În sfârșit, Theo Rose distrează câmpulungenii și nu numai pe bani...

Alte știri din aceeași categorie