Scandal monstru într-un local din Muscel. Până la urmă acestuia i-a fost suspendată activitatea, iar patronului i-a fost aplicată o amendă de l-a „cocoșat”. În ziua de 4 august, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au continuat verificările. Asta referitor la o stare conflictuală. Aceasta a avut loc în seara zilei de 3 august, în jurul orei 20:00, la un local de pe raza comunei Dragoslavele.
CITEȘTE ȘI. Caz halucinant în Argeș. Un om de afaceri s-a declarat administrator la propria firmă până la vârsta de 179 ani. Acesta habar nu are în schimb ce contracte învârte, cu bani mulși de la bugetul de stat
Din verificări a rezultat că reprezentantul societății a servit cu băuturi alcoolice mai multe persoane aflate în stare vădită de ebrietate, împrejurare în care ulterior, cei în cauză s-ar fi agresat reciproc.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Misiune aproape imposibilă pentru polițiști pe autostradă. O turmă de capre i-a „călărit” periculos!
Ca urmare a abaterii constatate, societatea în cauză a fost sancționată cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform Legii 61/1991R privind normele de conviețuire socială. Tot acesteia fiindu-i aplicată măsura complementară implicită contravenției aplicate, respectiv a fost dispusă suspendarea activității localului public pentru o perioadă de 10 zile.
CITEȘTE ȘI. Polițiștii au ieșit la împușcat amenzi usturătoare. S-a declanșat jihadul pe toate șoselele din Argeș
Cercetările sunt continuate de polițiști în privința stării conflictuale, iar în funcție de rezultatul acestora urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp