Soare, Berevoianu, Tofan, Alecsei în cărţi pentru funcţia de prefect!

Soare, Berevoianu, Tofan, Alecsei în cărţi pentru funcţia de prefect!

Cristi Soare și Ciprian Berevoianu sunt opțiunile PNL Argeș pentru funcția de prefect al județului Argeș! Cei doi liberali așteaptă numirea noului guvern liberal și se pregătesc intens să revină în fruntea Prefecturii Argeș.

Potrivit unor surse din cadrul filialei argeșene, cei doi foști subprefecți poartă negocieri intense cu ambele tabere din PNL Argeș, respectiv liberalii apropiați președintelui Adrian Miuțescu și tabăra primarilor contestatari, pentru a fi opțiunea filialei pentru funcția de prefect.

Cristi Soare – la un pas de al treilea mandat de prefect

Cristian Soare se pregătește să revină în fruntea Prefecturii Argeș! După căderea Guvernului Dăncilă și viitoarea numire din partea președintelui Klaus Iohannis a unui guvern liberal, Soare își croiește drumul pentru a redeveni prefectul județului Argeș.

Potrivit unor surse din PNL Argeș, liberalul este una din opțiunile partidului, mai ales că este susținut și de tabăra contestatoare a președintelui Adrian Miuțescu, încercându-se astfel o aplanare a războiului din interiorul partidului.

Ciprian Berevoianu – după șapte ani, din nou prefect?

Ciprian Berevoianu este susținut de o parte din liberalii din Argeș pentru „a-i lua fața” lui Cristi Soare. Liberalul și-a refăcut apariția de curând printre peneliștii argeșeni încercând să ajungă după șapte ani din nou prefect. Din câte se pare, Berevoianu a început să muncească în campanie, încercând astfel să câștige încrederea celor două tabere din PNL Argeș.

În schimb, pe lista scurtă a viitorului prefect se mai vehiculează trei nume cu greutate în PNL argeș. Este vorba de secretarul general Florentin Popa, vicepreședintele Gelu Tofan și consilierul județean Gheorghe Alecsei.

sursa – ziarobiectiv.ro

About The Author

Related posts