Spitalul Municipal Câmpulung angajează asistenți medicali. Cinci posturi scoase la concurs.
Spitalul Municipal Câmpulung a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea a cinci posturi vacante de asistent medical generalist, pe perioadă nedeterminată, în cadrul mai multor secții ale unității medicale.
Potrivit anunțului oficial, concursul se desfășoară conform prevederilor H.G. nr. 1336/2022, iar posturile sunt încadrate la nivel de execuție. Cele cinci locuri sunt disponibile în secțiile Pediatrie, Ortopedie-Traumatologie și Neonatologie.
Candidații trebuie să dețină diplomă de absolvire care atestă formarea în profesia de asistent medical generalist, certificat de membru OAMGMAMR cu aviz anual valabil, asigurare de malpraxis și o vechime de minimum șase luni în specialitate.
Dosarele de concurs se depun la Compartimentul Resurse Umane al Spitalului Municipal Câmpulung, sediul administrativ, până la data de 22 decembrie 2025, ora 14:00. Taxa de înscriere este de 70 de lei.
Concursul va cuprinde selecția dosarelor, probă scrisă și interviu. Proba scrisă este programată pentru 8 ianuarie 2026, iar interviul va avea loc în 13 ianuarie 2026. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 15 ianuarie 2026.
Bibliografia de concurs include lucrări de specialitate pentru asistenți medicali, legislația din domeniul sanitar, norme de etică și deontologie profesională, precum și tematici privind urgențele medico-chirurgicale, îngrijirea pacienților și prevenirea infecțiilor asociate actului medical.
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.




