Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeşelului se apropie, iar autorităţile din Mioveni sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile.
De vineri, 9 octombrie, şi până duminică, 11 octombrie, cei care tranzitează platoul din centrul civic vor avea parte de surprize...
“Haimanaua”, adaptarea hollywoodiană şi plină de haz a lui Dan Tudor după “Omul care a văzut moartea” a lui Victor Eftimiu, vine la Mioveni. Piesa îi are în distribuţie pe Dan Tudor, Tudorel Filimon, Alina Chivulescu, Dragoş Ionescu, Adela...
În interval de două zile, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş au aplicat 345 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 72.002 lei şi au reţinut în vederea suspendării dreptului de circulaţie 25 de permise de conducere şi au...
Sâmbătă, 3 octombrie, în Sala de Spectacole a Centrului Cultural Educativ, a avut loc deschiderea oficială a cursurilor de master.
La eveniment au fost prezenţi primarul Ion Georgescu, viceprimarul Aurel Costache, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dorin Mărăşoiu, consilierul prefectului, Constantin Bațagoi,...
În perioada 26.09.2015 – 02.10.2015, Jandarmeria Argeş a desfăşurat în cooperare cu reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Argeş şi cu reprezentanţii Gărzii Silvice Ploieşti, un număr de 2 acţiuni de prevenire şi combatere a delictelor silvice. Acţiunile au condus la...
Incendiul a mistuit toate bunurile, şi aşa puţine ale unei familii, este vorba despre Violeta Toma de 45 de ani şi fiul ei Aurel de 15 ani. Cei doi sunt foarte săraci. Violeta şi Aurel locuiau alături de cei...
Leonard Doroftei, prezent vineri la Câmpulung, la meciurile finale ale Campionatului Naţional de Box Feminin, Tineret, Junioare şi Senioare a avut de mediat şi un conflict. Ca un adevărat profesionist, un preşedinte care ţine la dreptate, Doroftei a fost...
Astăzi, o tânără a adus pe lume doi copilaşi, născuţi prematur, cei doi au fost transferaţi de urgenţă la un spital din Capitală. Această decizie a fost luată de conducerea spitalului municipal Câmpulung şi de şeful secţiei nou-nascuţi. Această...
SC Edilul CGA SA din Câmpulung, societatea furnizoare de servicii, apă, canal, gunoi, a făcut o statistică a restanţelor şi a restanţierilor şi în urma analizei a constatat că există unii abonaţi care au cam uitat să plătească facturile...
Potrivit conducerii Primăriei Mioveni, doar în luna octombrie se mai poate beneficia de scutire la plata penalităţilor şi majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale către bugetul local. Cererile pentru scutirea de la plată a majorărilor/penalităţilor-persoane fizice şi persoane fizice...