Argeș

Flavia Ogrezeanu a ajuns la Campionatul Naţional!

Sportiva secţiei de tenis a Clubului Sportiv Dacia Mioveni 2012, Flavia Ogrezeanu va participa de astăzi și până luni, 3 iulie, la Campionatul Național Individual de Vara U10 din Bucureşti. Micuța tenismenă, în vârstă de 9 ani, elevă a Liceului...

Iată care sunt câştigătorii Campionatului Naţional de Oină!

Pentru al cincilea an consecutiv oraşul Mioveni a găzduit în perioada 23-25 iunie a.c., Campionatul Naţional de junioare I și II şi senioare (U 16 și U 18).  Au participat 12 echipe, de la 5 cluburi din țară: CS Dacia...

Puncte de prim ajutor la Mioveni!

Ca în fiecare an, în perioade caniculare în oraşul Mioveni au fost înfiinţate puncte speciale de hidratare şi prim ajutor.  Sunt constituite puncte de hidratare în următoarele locuri: -Primăria – bulevardul Dacia, nr. 1; -SC Construcţii – Reparaţii – bulevardul Dacia, bl....

La începutul lunii iulie la Mioveni, se fac înscrieri la Programele de Master

Facultăţile Energetică şi IMST din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti vor aduce  în Mioveni, pentru al şaptelea an consecutiv, două specializări: Managementul Mediului şi Dezvoltare Durabilă (20 de locuri)  şi Concepţie şi Management în Productică (20 de locuri). Înscrierile se...

Adina Oprescu va lansa volumul „Paşi pe cale” la Mioveni!

La 532 de ani de la prima atestare documentară a Mioveniului, locuitorii oraşului şi, în general, pasionaţii de carte vor avea posibilitatea să fie prezenţi la o  lansare  importantă, vineri 30 iunie, de la ora 9.30, la Centrul Cultural...

Cornel Stoica l-a înlocuit pe Bogdan Udroiu în Consiliul Local Mioveni!

Consiliul Local Mioveni are un nou membru. Este vorba despre Cornel Stoica, care-l înlocuiește pe Bogdan Udroiu, după ce acesta a demisionat. Noul consilier local a depus, în ședința de consiliu, jurământul în fața viitorilor săi colegi. Cornel Stoica va...

Joi, va fi lansată monografia oraşului Mioveni

La 532 de ani de la atestarea documentară a Mioveniului, locuitorii oraşului, dar şi pasionaţii de istorie în general vor avea posibilitatea să afle mai multe despre trecutul localităţii, citind o monografie scrisă de  un grup de cercetători argeșeni...

32 de permise de conducere reţinute şi sancţiuni de peste 100.000 lei aplicate de poliţiştii argeşeni!

În ultimele 48 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la...

Spectacole, competiţii sportive, lansări de carte, dar şi alte surprize, de Zilele oraşului Mioveni!

În perioada 29 iunie - 02 iulie orașul Mioveni va îmbrăca straie de sărbătoare cu ocazia organizării festivităților dedicate "Zilelor Orașului Mioveni - 2017", eveniment care marchează 532 de ani de la prima atestare documentară a localității. Începând de joi...

Apa din Muscel este potabilă! Iată rezultatele!

Permanent, în cadrul Laboratorului de analize al SC Edilul CGA SA, se efectuează analiza apei care plecaă spre abonaţii casnici şi industriali din Muscel. Iată care sunt rezultatele analizelor la plecarea din Staţia de Tratare Calea Pietroasă şi din...
spot_img

Ultimele Stiri

ȘOC ÎN CENTRUL CÂMPULUNG! Fosta Romarta se golește bucată cu bucată, iar supermarketul care putea salva zona a fugit când a auzit chiria!

ȘOC ÎN CENTRUL CÂMPULUNG! Fosta Romarta se golește bucată cu bucată, iar supermarketul care putea salva zona a fugit...
spot_img