În fiecare an, Organizația Mondială a Sănătății marchează 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătății, prin lansarea în dezbatere a unei importante teme pentru sănătatea populației la nivel global.
În acest context, sub sloganul ”ÎNVINGE DIABETUL!”, OMS aduce în atenția specialiștilor,...
La una din trecerile la nivel cu calea ferată din municipiul Câmpulung, în jurul prânzului s-a produs un accident feroviat. Din fericire, victima, un bărbat de 65 de ani, şofer profesionist, a scăpat cu viaţă. Acesta a fost preluat...
Două firme din Muscel au fost verificate de oamenii legii. Acestea funcționau ilegal, iar jandarmii au fost nevoiți să intervină pe lângă inspectorii de la ITM aplicând și sancțiuni contravenționale pentru refuzul conducătorilor celor două afaceri să se legitimeze...
Muscelul considerat zonă turistică are cu ce se mândri! Cel puțin la capitolul statui stă cel mai bine! Cum acestea nu au fost niciodată reabilitate, unele sunt legate cu sârmă, altele sunt îngăurite, altele sunt montate strâmb. De exemplu,...
De voie, de nevoie, parcul Kretzulescu a fost deschis. Chiar dacă arată ca după bombardament câmpulungenii se bucură că au unde sta pe bancă ca să își tragă sufletul, în natură. Demolate de lamele buldoexcavatoarelor, anumite porțiuni din parc...
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş organizează concurs pentru ocuparea a 14 funcţii cu personal din sursă externă, precum şi pentru ocuparea unei funcţii prin reîncadrare.
Dacă îţi doreşti o carieră plină de provocări, te poţi înscrie până la data de...
Câmpulung-ul călcat de inspectorii ANAF în gura weekend-ului! Mai mulți oameni de afaceri au primit amenzi usturătoare pentru că vindeau marfă fără acte. Specific câmpulungean, să moară și capra vecinului, inspectorii au controlat magazinele alimentare în urma reclamațiilor primite,...
După plecarea comisarului șef Ion Mândroi la pensie, postul de adjunct al comandantului Poliției Câmpulung a rămas descoperit. În cărți au fost comisarii Marius Șendroiu și Alin Ciobanu, polițiști tineri și cu idei mai luminate decât ceilalți colegi ai...
După o lungă absență publică, a apărut în peisajul muscelean. Directorul Muzeului Municipal Câmpulung, Alexandru Oprea a dat ochii cu aleșii locali, deoarece a fost nevoit să dea socoteală pentru posturile vacante scoase la concurs. Bineînțeles că a fost...
Circ fără bani chiar cu spectatori atât din primărie cât și telespectatorii din fața micilor ecrane care au asistat în direct la ședința de Consiliu Local. Liberalii au făcut tărăboi că nu sunt de acord să renunțe la proiectul...